Biblia online

Ezechiel 10

1. M-am uitat, şi iată că pe cerul care era deasupra capului heruvimilor era ceva ca o piatră de safir; deasupra lor se vedea ceva asemănător cu un chip de scaun de domnie.

2. Şi Domnul a zis omului aceluia îmbrăcat în haine de in: “Vîră-te între roatele de supt heruvimi, umple-ţi mînile cu cărbunii aprinşi cari sînt între heruvimi, şi împrăştie-i peste cetate!” Şi el s'a vîrît între roate supt ochii mei.

3. Heruvimii stăteau în partea dreaptă a casei, cînd s-a vîrît omul acela între roate, iar norul a umplut curtea din lăuntru.

4. Atunci slava Domnului s'a ridicat de pe heruvimi, şi s'a îndreptat spre pragul casei, aşa în cît Templul s'a umplut de nor, şi curtea s'a umplut de strălucirea slavei Domnului.

5. Vîjiitul aripilor heruvimilor s'a auzit pînă la curtea de afară, ca glasul Dumnezeului Celui Atotputernic, cînd vorbeşte,

6. Cînd a poruncit deci omului aceluia îmbrăcat în haina de in să ia foc dintre roate, dintre heruvimi, omul acesta s'a dus şi s'a aşezat lîngă roate.

7. Atunci un heruvim a întins mîna între heruvimi spre focul care era între heruvimi; a luat foc, şi l-a pus în mînile omului aceluia îmbrăcat cu haina de in. Şi omul acesta l-a luat, şi a ieşt afară.

8. La heruvimi se vedea ceva ca o mînă de om supt aripile lor.

9. M-am uitat, şi iată că lîngă heruvimi erau patru roţi; o roată lîngă un heruvim şi o roată lîngă celălalt heruvim; dar roatele acestea străluceau ca o piatră de hrisolit.

10. După înfăţişare, toate cele patru roţi aveau acelaş chip; fiecare roată părea că este în mijlocul altei roţi.

11. Cînd mergeau, mergeau de cele patru laturi ale lor, şi nu se învîrteau în mers, ci mergeau încotro mergea capul, fără să se învîrtească în mersul lor.

12. Tot trupul heruvimilor, spatele lor, mînile lor şi aripile lor, erau pline de ochi, ca şi cele patru roţi dimprejur.

13. Am auzit cu urechile mele că roatele erau chemate: “Roate învîrtitoare.”

14. Fiecare avea patru feţe; faţa celui dintîi era o faţă de heruvim, faţa celui de al doilea o faţă de om, a celui de al treilea o faţă de leu, şi a celui de al patrulea o faţă de vultur.

15. Şi heruvimii s-au ridicat. Erau făpturile vii pe cari le văzusem lîngă rîul Chebar.

16. Cînd mergeau heruvimii, mergeau şi roatele cu ei, şi cînd îşi întindeau heruvimii aripile ca să se înalţe dela pămînt, nici roatele nu se depărtau de ei.

17. Cînd se opreau ei, se opreau şi ele, şi cînd se înălţau ei, se înălţau şi ele cu ei, căci duhul făpturilor vii era în ele.

18. Slava Domului a plecat din pragul Templului, şi s'a aşezat pe heruvimi.

19. Heruvimii şi-au întins aripile, şi s-au înălţat de pe pămînt supt ochii mei; cînd au plecat ei, au plecat şi roţile cu ei. s-au oprit la intrarea porţii casei Domnului spre răsărit; şi slava Dumnezeului lui Israel era sus deasupra lor.

20. Erau făpturile vii, pe cari le văzusem supt Dumnezeul lui Israel lîngă rîul Chebar, şi am băgat de seamă că erau heruvimi.

21. Fiecare avea patru feţe, fiecare avea patru aripi, şi supt aripile lor era ceva ca o mînă de om.

22. Dar feţele lor erau ca cele pe cari le văzusem la rîul Chebar, cu aceeaş înfăţişare: erau tot ei. Fiecare mergea drept înainte.

Capitolul

Biblia online este punctul de plecare perfect pentru oricine dorește să aibă acces facil și constant la Cuvântul lui Dumnezeu. Această categorie a fost creată special pentru cei care caută surse de încredere, rapide și ușor de utilizat, fără a fi nevoiți să descarce aplicații sau să caute prin mai multe site-uri. Totul este organizat într-un singur loc, astfel încât lectura Scripturii să devină o experiență plăcută, clară și profundă. Pe pagina noastră de Biblia online, utilizatorii pot găsi versiuni fidele ale textului biblic, traduse corect și atent verificate. Accesul este gratuit și neîntrerupt, indiferent de dispozitivul folosit – fie că e vorba de telefon, tabletă sau calculator. În plus, navigarea intuitivă ajută la găsirea rapidă a cărților, capitolelor sau versetelor dorite, economisind timp și oferind o experiență fluentă de lectură. Un alt avantaj major al secțiunii Biblia online este actualizarea constantă a conținutului, care asigură o experiență modernă și adaptată nevoilor de astăzi. Fie că ești în căutarea unei lecturi zilnice sau vrei să studiezi în profunzime, totul este pregătit pentru a susține un parcurs spiritual echilibrat și coerent. Toate textele sunt optimizate pentru citire ușoară, cu un design aerisit și structurat, astfel încât să nu obosească ochii și să permită o concentrare mai bună asupra mesajului divin. Alegând această categorie, faci un pas important spre o relație mai profundă cu Scriptura, având mereu la îndemână resursele necesare pentru a înțelege și a trăi învățăturile biblice. Explorează această pagină și bucură-te de avantajele unei platforme care îmbină tehnologia modernă cu nevoia autentică de spiritualitate. Ai ajuns în locul potrivit pentru a accesa Biblia online oricând simți nevoia de alinare, inspirație sau îndrumare.