Biblia online

1. Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?

2. El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr'un pămînt uscat. n-avea nici frumuseţă, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă.

3. Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obicinuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa dela El, şi noi nu L-am băgat în seamă.

4. Totuş, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit.

5. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui sîntem tămăduiţi.

6. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.

7. Cînd a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.

8. El a fost luat prin apăsare şi judecată; dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pămîntul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?

9. Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormîntul Lui la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvîrşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui.

10. Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă... Dar, dupăce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămînţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mînile Lui.

11. Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într'o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.

12. De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici, pentrucă S'a dat pe Sine însuş la moarte, şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentrucă a purtat păcatele multora şi S'a rugat pentru cei vinovaţi.

Capitolul

Biblia online este punctul de plecare perfect pentru oricine dorește să aibă acces facil și constant la Cuvântul lui Dumnezeu. Această categorie a fost creată special pentru cei care caută surse de încredere, rapide și ușor de utilizat, fără a fi nevoiți să descarce aplicații sau să caute prin mai multe site-uri. Totul este organizat într-un singur loc, astfel încât lectura Scripturii să devină o experiență plăcută, clară și profundă. Pe pagina noastră de Biblia online, utilizatorii pot găsi versiuni fidele ale textului biblic, traduse corect și atent verificate. Accesul este gratuit și neîntrerupt, indiferent de dispozitivul folosit – fie că e vorba de telefon, tabletă sau calculator. În plus, navigarea intuitivă ajută la găsirea rapidă a cărților, capitolelor sau versetelor dorite, economisind timp și oferind o experiență fluentă de lectură. Un alt avantaj major al secțiunii Biblia online este actualizarea constantă a conținutului, care asigură o experiență modernă și adaptată nevoilor de astăzi. Fie că ești în căutarea unei lecturi zilnice sau vrei să studiezi în profunzime, totul este pregătit pentru a susține un parcurs spiritual echilibrat și coerent. Toate textele sunt optimizate pentru citire ușoară, cu un design aerisit și structurat, astfel încât să nu obosească ochii și să permită o concentrare mai bună asupra mesajului divin. Alegând această categorie, faci un pas important spre o relație mai profundă cu Scriptura, având mereu la îndemână resursele necesare pentru a înțelege și a trăi învățăturile biblice. Explorează această pagină și bucură-te de avantajele unei platforme care îmbină tehnologia modernă cu nevoia autentică de spiritualitate. Ai ajuns în locul potrivit pentru a accesa Biblia online oricând simți nevoia de alinare, inspirație sau îndrumare.