text Devotionale

Bazandu-ne pe promisiune

de David Wilkerson
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: David Wilkerson
Datorită promisiunii lui Dumnezeu care „anticipează” noi putem proclama victorie şi stăpânire chiar înainte ca lupta să se înceapă. David cânta: „Doamne, împăratul se bucură de ocrotirea puternică, pe care i-o dai Tu. Şi cum îl umple de veselie ajutorul Tău! I-ai dat ce-i dorea inima, şi n-ai lăsat neîmplinit ce-i cereau buzele” (Psalmul 21:1-2).

Aţi putea să vă întrebaţi, „Cum putea David să se bucure? El se confrunta cu cel mai mare atac pe care îl cunoscuse vreodată. Cum putea el să aibă bucurie când putea să fie rănit sau ucis?”

David răspunde: „Căci i-ai ieşit înainte cu binecuvântări de fericire, şi i-ai pus pe cap o cunună de aur curat” (21:3). Ceea ce spune David aici este ceva ce poate schimba viaţa: „Sunt pus faţă în faţă cu un duşman care este hotărât să mă distrugă. Dar am pace în suflet. De ce? Dumnezeu a prevăzut lupta mea. El m-a copleşit cu asigurări ale dragostei Sale. S-ar putea ca duşmanul meu să mă facă să mă clatin sau să cad şi, într-un moment oarecare, s-ar putea să pară că sunt terminat. Dar Dumnezeu mi-a spus că dacă eu doar mă voi ridica, voi primi puterea Sa şi voi câştiga lupta.”

Apoi David a făcut următoarea declaraţie a credinţei chiar înainte de a merge la război: „(mi-ai) pus pe cap o cunună de aur curat” (21:3). Cununa de aur pe care o menţionează aici David este un simbol al victoriei şi stăpânirii. David spunea: „Merg la luptă bazându-mă pe promisiunea lui Dumnezeu pentru mine. El a spus că voi ieşi din luptă purtând cununa biruinţei.”

Aceasta rezumă doctrina „bunătăţii care anticipează” a lui Dumnezeu: El a anticipat toate luptele noastre – cu păcatul, cu firea şi cu diavolul – şi în mila şi bunătatea Sa, El a plătit datoria noastră înainte ca să fie nevoie ca aceasta să fie achitată. Victoria noastră este o tranzacţie încheiată.

Bunătatea lui Dumnezeu care anticipează se aplică, în special, celor care Îl iubesc pe Isus şi sunt luaţi prin surprindere de păcat. Domnul ne asigură că chiar dacă suntem doborâţi temporar, totuşi, vom ieşi din luptă cu capul sus, totul datorându-se lui Isus care a plătit datoria noastră.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise