text Devotionale

CÂND NU TE AȘTEPȚI (2)

de Fundația S.E.E.R.
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Nu suntem în neştiinţă despre planurile lui (Satan)” (2 Corinteni 2:11)

Pe culmea victoriei spirituale, e tentant să lași garda jos… însă atunci ești cel mai vulnerabil la atacurile lui Satan! Nu-ți poți permite să fii „în neştiinţă despre planurile lui”! Nici măcar Domnul Isus nu a fost scutit. Într-o manifestare a puterii Sale supranaturale, El a hrănit cinci mii de persoane cu cinci pâini și doi pești. După o asemenea minune, cred că majoritatea dintre noi ne-am fi hotărât „s-o lăsăm mai moale” o vreme… Însă în loc să savureze această minune, Domnul Isus „S-a dus în munte, ca să Se roage” (Marcu 6:46). Nu se întrezăreau la orizont, însă El știa că era pe cale să se confrunte cu vântul potrivnic și cu inimile împietrite ale ucenicilor (vezi Marcu 6:48-52). Autorul creștin Henry Blackaby observă: „Ucenicii s-au îndreptat spre furtună nepregătiți, însă Domnul Isus era pregătit pentru furtună și a întâmpinat criza cu toată puterea lui Dumnezeu. Stai cu ochii în patru când te afli pe culme! Când Îl experimentezi pe Dumnezeu cu putere, du-te imediat într-un loc al rugăciunii, astfel încât Tatăl să te poată pregăti pentru ce urmează.” Vremurile s-au schimbat, însă nu și firea omenească. Noi avem în continuare un sine previzibil – iar Satan o știe. De aceea el „dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită” (1 Petru 5:8). Ca să-l împiedicați să aibă vreun câștig de la voi, faceți următoarele lucruri: 1) „Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi” (Iacov 4:7). 2) Întovărășiți-vă cu oameni sfinți (vezi Psalmul 1:1). 3) Rămâi în relație cu Dumnezeu prin Cuvântul Său și prin rugăciune. Vern McLellan spunea: „Dimineața, rugăciunea deschide comorile îndurărilor și binecuvântărilor lui Dumnezeu, iar seara suntem acoperiți de paza și ocrotirea Sa.” Ar trebui să adopți și tu această strategie care te ferește de eșec.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise