text Devotionale

Capacitatea ”omului nou”

de Maria Nechita
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Nechita

Capacitatea ”omului nou ” (1)

Efeseni 3:14-21~_."&~. . și-L rog, ca potrivit cu bogăția slavei Sale, să vă facă să vă întăriți în putere, prin Duhul Lui, în ”omul din lăuntru”, așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință; pentru ca având rădăcina și temelia pusă în dragoste, să puteți pricepe împreună cu toți sfinții, care este lărgimea, lungimea, adâncimea și înălțimea; și să cunoașteți dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoștință, ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu. Iar a Celui ce, prin PUTEREA care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a lui să fie slava în Biserică și în Hristos, din neam în neam.”

Ce dorea Pavel în această rugăciune pentru noi? dorea cunoaștere, pricepere, creștere în credință, echipare, întărire prin Duhul Domnului, în ”omul din lăuntru, adică omul nou, în Hristos, omul duhovnicesc”. Acest ”om nou” are capacitatea să înțeleagă aceste lucruri duhovnicești. Omul firesc, adică cel care nu-i născut din nou, nu poate înțelege lucrurile Duhului, pentru că trebuie înțelese duhovnicește, cu duhul, prin Duhul. Omul firesc nu are această capacitate de pricepere. 1 Corinteni 2:14.”Dar omul firesc nu primeșete lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; și nici nu poate să le înțeleagă, pentrucă trebuie judecate duhovnicește.” De aceea zicea Domnul Isus: ”Trebuie să vă naște-ți din nou!” În aceste versete, nu vedem de loc implicarea omului sufletesc, adică a minții omului, prin puterea lui, să priceapă, să cunoască, să se întărească singur, ci Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, în bogăția, slavei Sale, a puterii Sale, a înțelepciunii Sale, a dragostei Sale, El doar poate să ne facă să ne întărim în ”omul din lăuntru”, prin Duhul Lui și prin care și mintea noastră se înnoiește prin Duhul și ajunge și ea să se lase condusă de capacitatea ”omului nou”, condus de Duhul Domnului, și cunoașterea Cuvântului Lui.”Omul din lăuntru nostru”, este UNA cu Duhul Lui, care locuiește în noi. Adică locuiește în trupul nostru care este Templul Duhului Sfânt, de la nașterea din nou. 1 Corinteni 6:19. Și Isus Hristos locuiește în noi și Tatăl locuiește în noi, Ioan 14:23b.”noi vom veni la El și vom locui cu el”. În Ioan vers. 14:26 este promis și Duhul Sfânt, care zice că ne ”va învăța toate lucrurile”, pentru că El este aici pe pământ, locuiește în noi și cu noi și datorită Lui putem primi bogățiile slavei Sale, ca să cunoaștem, să înțelegem și să trăim, viața Împărăției Lui, precum în cer și pe pământ. Altfel de ce am zice 10-50-80 de ani, rugăciunea Tatăl nostru și să nu fim conștienți că odată cu ”nașterea din nou” ”omul nou” este mutat din împărăția celui rău, în Împărăția cerului. Coloseni 1:13. Poți să zici cât vrei, Tatăl nostru, dar fără ”nașterea din nou” nu poți înțelege, pentru că aceasta este opera Duhului Sfânt. Toate aceste ”bogății ale slavei” lui Dumnezeu, nu se văd cu ochii de carne, nu se înțeleg cu mintea netransformată de Duhul Domnului, ci aceste se ”CRED”cu inima. Deci Dumnezeu locuiește în ”omul nostru nou” prin Duhul Sfânt, atunci când CREDEM.”CREDINȚA” în lucrarea Domnului Isus terminată la cruce este ”un DAR” dată într-o ”măsură” fiecăruia din cei născuți din El. Romani 12:3b. Capacitatea ”omului din lăuntru ” este de a se maturiza în aplicarea credinței, în viața lui, în circumstanțele prin care trece și să iasă biruitor, iar cel rău să rămână de rușine.

Mulțumesc Tatăl nostru, pentru oameni ca Ap. Pavel, care a făcut această frumoasă rugăciune pentru noi și doresc să învățăm să ascultăm și noi pe Duhul Tău, când va dori să ne lumineze în asemenea rugăciuni pentru Biserica Ta, din vremea acesta atât de târzie, când în orice moment putem auzi TRÂMBIȚA Ta, care va anunța întâlnirea Ta cu Biserica Ta, în văzduh. Amin! Vino Doamne Isuse!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise