text Devotionale

Contrastul mandriei

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Petru Popovici
Apostolul Pavel, deşi a fost cel mai învăţat dintre creşti¬nii vremii sale, s-a smerit mai mult decît toţi ceilalţi, în trei rînduri, el foloseşte superlative de smerenie în legătură cu starea sa. în anul 59, cînd scrie fraţilor din Corint, el spune: "Eu sînt cel mai neînsemnat dintre apostoli, nu sînt vrednic să port numele de apostol" (l Corinteni 15.9). Cinci ani mai tîrziu, în anul 64, el spune: "eu sînt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii" (Efeseni 3.8). Iar în anul 65, el se numeşte primul dintre păcătoşi sau cel mai mare păcătos (l Timotei 1.15). Nu e de mirare că a avut mare har, fiindcă celor smeriţi Dumnezeu le dă har.
Scuturi ce n-au apărat
în l împăraţi 10.16-17 ni se relatează că împăratul Solo-mon a făcut două sute de scuturi mari de aur bătut şi trei sute de scuturi mai mici de aur, pe care le-a pus în castelul său numit "Pădurea Libanului". Acestea erau scuturi de fală. Cu ele nu s-a cîştigat nici o bătălie. Ele nu au apărat pe nici un ostaş şi nu s-au putut apăra nici pe ele, căci au fost luate de Şişac, faraonul Egiptului.
în împărăţia lui Dumnezeu e bine să fii unealtă de lucru, nu de paradă.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
Citeste mai mult >>