text Devotionale

Cuiul frânt. Parabolă

de NABUCCO
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: NABUCCO

Zicea cuiulEu sunt zdravăn şi drept şi pot desprinde pietre. Dar când Meşterul bătu în el, se îndoi.

Făcu alianţă cu un aliaj mai puternic şi reuşi să pătrundă într-un lemn de esenţă tare. Meşterul dorea cu el să sfărâme şi pietre, dar mai mici. Dar iar se încovoie.

Făcu o alianţă strategică cu un soi de diamant şi fu turnat în tipar de cui, cu oţel în vârf diamantat. Reuşi să spargă pietre aşa cum dorea şi chiar zgârie fierul. Îşi dădu seama că nu poate fi mai tare decât el însuşi.

Cui îi spun aceste lucruri, înţelege bine că orice cui este sortit şi refăcut în puteri pentru a ajunge la idealul lui însuşi şi al meşterului. El nu poate fi mai tare, fără prelucrare şi aşa instantaneu.

De aceea, nu va pierdeţi nădejdea când Dumnezeu nu reuşeşte cu voi idealul pe care, aşa înalt cum vi l-aţi pus, nu l-aţi reuşit. E nevoie şi de alte proceduri, până când reuşeşte meşterul ce doreşte.

Oare cui să-i spui despre cui, când sub poveri nimeni nu se îndoaie, ci rămâne lipsit de importanţă, ruginit şi nelovit, zicând totuşi că poate străpunge stânca şi se laudă cu importanţa lui.

Altă învăţătură de la cui

Cui pe cui se scoate.

El este frate cu omul şi cu fraţii care au fost tari şi pot fi scoşi la lumină de fraţi care au stat deoparte, dar care au fost întăriţi şi diamantaţi prin procedurile Celui ce nu greşeşte niciodată.

Am bătut şi eu un cui într-o parabolă practică, cotidiană, în care ruginirea şi nu baterea e rostul multora ce mai bine şi-ar lua muşchii de la cui şi ar face treabă zilnică, gospodărească şi de alta natură, chiar pentru oameni (de altă natură, adică practică) şi pentru familiile lor. Când l-ar folosi pe cui şi ar face astfel de proceduri, ar înţelege că în lucrurile spirituale, exact ca în cele practice şi naturale, sunt astfel de înţelepţiri, provenind din lucrurile mărunte, care fac credincioşia şi frumuseţea vieţii. Le spun cui vrea şi cui nu vrea, spre mântuire şi spre considerare.

Practica cotidiană e un soi de "bionică" de înţelegere a lucrurilor veşniciei, a educaţiei veşnice şi acum a înţelegerii simbolisticii Scripturii. Dacă lucrurile practice, asociate cu cele din natură, trec ca un fir roşu, instantaneu, prin orice lucru, treabă şi tipar sau simbol corect, omenesc de gândire… atunci se înţelege simplitatea şi desăvârşirea Scripturii şi se bat cuie veşnice în siguranţa mântuirii şi a fericirii viitoare.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise