text Devotionale

Cum e inima Tatălui tău

de Reli Tarniceri (traducere dupa Joseph Prince, Singapore)
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Reli Tarniceri (traducere dupa Joseph Prince, Singapore)

1.
Matei 7:11 Deci, dacă voi, care Sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!

Hai să-ţi spun o întâmplare adevărată pe care am auzit-o. Copilul unui pastor a fost diagnosticat cu cancer. În ziua în care copilul a fost programat pentru o operaţie, tatăl a strigat către Dumnezeu „Doamne, am aproape treizeci de ani, dar fiul meu are abea trei luni, de ce nu iei ani din viaţa mea şi să-i dai băiatului meu?”

Apoi, adânc în fiinţa acelui om, o voce aproape sonoră, a spus „Eu nu sunt astfel!” Când omul a auzit aceste cuvinte, şi-a dat seama imediat că boala copilului său nu era de la Dumnezeu. De asemenea şi-a dat seama că dacă el, care era un păcătos, dorea ca fiul său să se însănătoşească, cu cât mai mult dorea acest lucru, Tatăl său ceresc! Aşa că a schimbat rugăciunea şi a spus „Tată, Dumnezeule, mă împotrivesc acestei boli şi îţi cer vindecarea copilului meu!” În acea zi, pe masa de operaţie, chirurgul nu a mai găsit nici o urmă de cancer.

Azi, Dumnezeu vrea ca tu să şti că El nu este genul de Tată care să te vrea bolnav şi învins, să te ţină sărac şi tânjind, să-ţi refuze împlinirea nevoilor tale şi să-ţi nege binecuvântările.

Atunci când fiica mea, Jessica era mai mică am cumpărat pentru ea un frumos ursuleţ de pluş. Ursuleţii de pluş sunt jucăriile ei favorite şi abea am aşteptat să văd bucuria ei atunci când îl va vedea. Bucuria mea este să o văd pe ea fericită. Atunci când este bolnavă şi nu poate dormi noaptea, mă doare să o aud plângând. Atunci când ea strigă, eu nu-i pot ignora strigătele. Mă identific cu durerea şi suferinţa ei cu toate că ştiu că boala este de scurtă durată. Atunci când ea suferă, şi eu sufăr. Atunci când ea este tristă şi eu sunt trist.

Cred că Dumnezeu ne dă copii pentru a ne ajuta să înţelegem ce fel de inimă are Tatăl nostru. Bucuria Lui este să participe la bucuria ta şi să te vadă fericit. Dumnezeu vrea ca tu să şti că dacă tu care eşti rău, şti cum să dai lucruri bune copiilor tăi, cu atât mai mult El, ca Tată în ceruri, îţi va da lucruri bune atunci când vei cere. Rugăciunea mea pentru tine azi este să ajungi să cunoşti cât de mult te iubeşte Tatăl tău!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise