text Devotionale

CUM SĂ ÎNȚELEGEM VOIA LUI DUMNEZEU (2)

de Fundația S.E.E.R.
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Învaţă-mă să fac voia Ta…” (Psalmul 143:10)

Când privești în urmă la viața ta, ceea ce îți va aduce bucuria cea mai mare va fi să știi că ai fost în acord cu voia lui Dumnezeu. Însă ca să se întâmple lucrul acesta, trebuie să-ți dorești cu adevărat să faci voia lui Dumnezeu! Domnul Isus a zis: „Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine” (Ioan 7:17). Să remarcăm cuvintele: „Dacă vrea cineva să facă voia Lui…” Mai presus decât terminarea studiilor, căsătoria, cumpărarea unei case, sau decât orice alt lucru din viață, tu trebuie să-ți dorești să faci voia lui Dumnezeu. Chuck Swindoll scrie: „Au existat momente în care spuneam că vreau să fac voia lui Dumnezeu, dar de fapt nu doream. E un lucru dur pe care l-ar putea mărturisi cineva, însă privind în urmă ca om matur, îmi dau seama că uneori mai degrabă m-am împotrivit voii Sale. Și am învățat că împotrivirea cu încăpățânare atrage după sine consecințe grave.” Pavel scria: „Ca nişte robi ai lui Hristos, care fac din inimă voia lui Dumnezeu. Slujiţi-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor, căci ştiţi că fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut.” (Efeseni 6:6-8). Să remarcăm și expresia: „fac din inimă voia lui Dumnezeu…” Mai profund de-atât, nu se poate! Mai mult decât să le fii pe plac oamenilor, mai mult decât să dobândești confort și statut, mai mult decât să-ți păstrezi siguranța, dorința ta cea mai profundă trebuie să fie împlinirea voii lui Dumnezeu. David s-a rugat: „Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii mele.” (Psalmul 40:8). Rugăciunea ta ar trebui să fie aceasta: „În tot ce voi face astăzi, Doamne, dorința mea este să-ți fiu pe plac și să fac voia Ta!”

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise