text Devotionale

CUM SĂ-ȚI ÎNVINGI TEAMA (3)

de Fundația S.E.E.R.
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme” (Evrei 13:6)

Să ne uităm la încă două temeri frecvente: 1) Teama de a nu fi suficient de bun; nu vorbim aici despre a fi la fel de bun ca alții, ci despre a fi tu însuți! Nu te mai compara cu alții, ci, în schimb, petrece-ți timpul descoperind calitățile pe care Dumnezeu le-a pus în tine. Te-ai născut cu un scop și acest scop poate fi diferit de tot ce ai întâlnit până acum. 2) Teama de a nu fi acceptat. Aceasta este o cauză puternică a singurătății din societatea de azi. Iar Internetul nu a rezolvat problema pentru că în adâncul nostru, toți tânjim după intimitate, nu după informație. Ai fi surprins să știi cât de mulți oameni se duc acasă într-un apartament gol, iau cina singuri, se uită la televizor și se duc la culcare singuri. Chiar și când ești înconjurat de mulțime, te poți simți izolat – o insulă în mijlocul oceanului. Dar, în realitate, nu trebuie să fie așa – mai ales dacă faci parte din familia răscumpărată a lui Dumnezeu! Cheia acceptării tale de către ceilalți este să accepți alți membri ai familiei tale. Când îi lași să intre în lumea ta personală, vei descoperi că și ei te vor primi într-a lor. Analizează-ți viața ta prezentă. Nu te vede nimeni când faci asta, iar persoana care va beneficia cel mai mult de acest lucru ești tu! Oamenii nesiguri vor fi cel mai greu de abordat pentru că ei sunt disperați să ascundă ceea ce au impresia că este neadecvat și că reprezintă eșecuri. Dacă ai nevoie de ajutorul unui consilier, al unui doctor sau al unui pastor, nu ezita să-l cauți, să-l ceri, să-l primești! Astăzi, ridică-te și spune: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme că voi fi respins sau că nu sunt suficient de bun.”

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise