text Devotionale

DESPRE ANGAJAMENTE (1)

de Fundația S.E.E.R.
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Am fost răstignit împreună cu Hristos…” (Galateni 2:20)

Trăim vremuri de fobie față de angajamente. Vrem să obținem cât mai mult în timp ce dăruim cât mai puțin posibil. Vrem să fim alături de alții în vremuri bune, dar nu și în vremuri grele. Și lipsa noastră de angajament se reflectă în statistici. Rata căsătoriilor e în scădere, iar cea a divorțurilor – în creștere. Implicarea în biserică și participarea la cauze nobile a scăzut. Devenim o societate care se teme să-și asume riscuri și nu mai vrea să fie legată de sarcini și obligații. Pentru a scăpa de jena și rușinea de a spune nu, evităm responsabilitățile spunând că ne aflăm într-alt loc decât cel în care este nevoie de noi. Și suntem generația „clișeelor”, având o capacitate de concentrare cât pentru un spot publicitar de 15 secunde. Preferăm ca predicile să fie simple, distractive, și mai presus de orice – scurte! Angajamentul prioritar se întâlnește rareori – dar e tocmai ceea ce dorește Dumnezeu de la noi! Biblia spune: „Mai bine să nu faci nicio juruință, decât să faci o juruință și să n-o împlinești.” (Eclesiastul 5:5). Cum rămâne cu angajamentul căsătoriei? Dumnezeu nu îl vede ca pe un angajament în care fiecare contribuie cu jumătate, ci unul în care fiecare dăruiește 100%. E un legământ sfânt încheiat înaintea lui Dumnezeu între un bărbat și o femeie, „la bine și la greu, în bogăție sau în sărăcie, în sănătate sau în boală, până când moartea ne va despărți!” Și funcționează cel mai bine atunci când cei doi au învățat să spună împreună cu apostolul Pavel: „Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine.” Asta înseamnă angajament prioritar și este calea spre o căsnicie extraordinară!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise