Devotamentul ascultării

  „Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă.” (1 Samuel 3:10)

   Faptul că am ascultat odată cu atenţie un lucru spus de Dumnezeu nu înseamnă că voi asculta întotdeauna tot ce va spune El. Faptul că inima şi mintea mea sunt închise şi insensibile la ceea ce spune EI Îi arată lui Dumnezeu că nu-L iubesc şi nici nu-L respect. Dacă-mi iubesc prietenul, voi intui dorinţele lui; Isus spune: „Voi sunteţi prietenii Mei”. Am călcat vreo poruncă de-a Domnului meu în săptămâna aceasta? Dacă aş fi înţeles că este o poruncă a lui Isus n-aş fi călcat-o în mod deliberat; dar de cele mai multe ori manifest lipsă de respect faţă de Dumnezeu, încât nici nu aud ce spune, ca şi cum El nu ne-ar fi vorbit niciodată.

   Destinul vieţii mele spirituale este să ajung la o asemenea identificare cu Isus Cristos, încât să-L aud întotdeauna pe Dumnezeu şi să ştiu că Dumnezeu mă aude întotdeauna. Dacă sunt una cu Isus Cristos, îl aud pe Dumnezeu prin faptul că sunt tot timpul devotat ascultării. Mesajul lui Dumnezeu mi-l poate aduce un crin, un copac sau un slujitor al Iui Dumnezeu. Ceea ce mă împiedică să-L aud este faptul că sunt acaparat de alte lucruri. Nu e vorba că nu vreau să-L aud pe Dumnezeu, ci devotamentul meu nu este îndreptat în direcţia bună. Sunt devotat lucrurilor, slujirii şi convingerilor mele, de aceea Dumnezeu poate spune ce vrea pentru că eu nu-L aud. Atitudinea unui copil al lui Dumnezeu este întotdeauna: „Vorbeşte, Doamne, căci robul tău ascultă”. Dacă nu mi-am cultivat acest devotament de a auzi, pot auzi vocea lui Dumnezeu numai uneori; alteori sunt ocupat cu alte lucruri – lucruri pe care cred că ar trebui să le fac; astfel devin surd faţă de El, nu trăiesc o viaţă de copil. Am auzit eu astăzi vocea lui Dumnezeu?