text Devotionale

EL ȚINE TOT PĂMÂNTUL ÎN MÂNA SA

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Cel Prea Înalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui vrea” (Daniel 4:25)

Dacă ești o persoană care pune preț pe Cuvântul lui Dumnezeu, iată trei cuvinte care nu trebuie să facă parte din vocabularul tău: noroc, soartă, coincidență. Înlocuiește-le cu providență, care înseamnă „a vedea dinainte și a furniza.” Mărturisirea de credință de la Westminster, scrisă în secolul al XVII-lea, declară: „Dumnezeu, marele creator al tuturor lucrurilor, susține, ghidează, dispune și guvernează toate creaturile, faptele și lucrurile, de la cele mai mari până la cele mai mici, prin providența Sa atotînțeleaptă și sfântă.” Asta înseamnă că Dumnezeu este în control, nu noi! Dar cum rămâne cu voința noastră? Putem noi să acționăm independent? Teologul R.C. Sproul a afirmat: „Providența suverană a lui Dumnezeu este deasupra și mai presus de faptele noastre. El Își duce la îndeplinire voia prin intermediul voințelor omenești, fără să încalce libertatea acelor voințe umane.” Uită-te la Iosif: frații săi au încercat să-l distrugă, dar eforturile lor l-au pus pe tronul Egiptului și au dus la împlinirea voii lui Dumnezeu. Mai târziu, Iosif a afirmat: „Voi v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine ca să împlinească ceea ce se vede azi” (Geneza 50:20). Fapta cea mai atroce a lui Iuda a contribuit la împlinirea celui mai bun lucru care s-a întâmplat vreodată: ispășirea lui Hristos pentru păcatele noastre, la cruce. Ești tulburat din cauza lucrurilor care se întâmplă în jurul tău? Unul dintre motive ar fi că noi folosim doar 10% din potențialul nostru mental. În plus, apostolul Pavel arată că acum „cunoaștem în parte” (vezi 1 Corinteni 13:9). Când vom ajunge în Cer, Dumnezeu ne va explica totul! Sau poate nu vom mai avea nevoie de explicații! Până atunci, încrede-te în El! Și bucură-te, El ține tot pământul în mâna Sa – inclusiv pe tine!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
Citeste mai mult >>