text Devotionale

EXCLAMATIILE UNUI SFARSIT

de Pastor Ioan COCIRTEU -BCB2
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Pastor Ioan COCIRTEU -BCB2

EXCLAMAŢIILE UNUI SFÂRŞIT

"Binecuvântat să fii Tu din veac în veac...!"
1 Cronici 29: 10

Ultimile ceasuri din 2015...o realitate pe care nu o putem schimba ! Anii vin şi pleacă, pentru că Dumnezeu a făcut din ei vehiculul istoriei doar ca să ne ducă, şi să ne tot ducă...spre veşnicie. Alţii au coborât din el mai devreme, noi încă suntem în trenul vieţii. Călătoria este destul de frumoasă, dar într- un final vrei să ajungi acasă. Nu ştiu să vă spun cât mai aveţi de mers şi nici voi nu ştiţi să-mi spuneţi mie. Cert este că din când în când mai coborâm câte unul, ca tot din când în când să urce alţii...Iată o călătorie cu multe privelişti ! Oameni, fapte, gânduri, realizări, credinţe, încurajări, iubiri, părtăşii, dar şi deşertaciuni, eşecuri, murdării, detestări, irosiri, frângeri, trudă, lupte, invidii, răutăţi...De ce ? Pentru că "trenul" merge prin Valea Plângerii !
Aş vrea să vă duc cu gândul la momentele de exclamaţie ale acestei călătorii. Acele clipe de uimire combinate cu sentimentul de recunoştinţă. Fără dar şi poate de la fereastra vehicului numit "viaţă" ai văzut multe în afară, dar "sticla vieţii" te-a reflectat şi pe tine...te-ai văzut pe tine însuţi şi ai rămas uimit de ce trăieşti. Privindu- te poate ai început să exclami:

-Doamne, îţi mulţumesc că nu m- ai luat de pe pământ ! M- ai lăsat să mă mai pocăiesc,să te slujesc, să- mi cresc copiii, să fiu soţ sau soţie în casa mea. Viaţa ţine toate conturile deschise, moartea le închide pe toate.

-Doamne, îţi mulţumesc că nu m- ai pedepsit după păcatele mele ! Ce judecăţi aspre aş fi meritat, dar mi- ai dat din îndurarea Ta. Da, Domnul a folosit harul ca unitate de măsură, nu fărădelegea mea.

-Doamne, îţi mulţumesc că nu ţi- ai oprit bunătăţile şi credincioşia faţă de mine ! În mod proaspăt mi le- ai dat în fiecare dimineaţă. Unele bunătăţi şi credincioşii nu le- am înţeles atunci, dar le pricep foarte bine azi.

-Doamne, îţi mulţumesc că ai lăsat oameni în jurul meu ! Cu ei am zâmbit, am plâns, am sărbătorit şi am suferit. Prin ei am fost cioplit, şlefuit şi valorificat. Cum te- ai fi imaginat singur ? Să nu ne înstrăinăm în lumea oamenilor.

-Doamne, îţi mulţumesc că nu m- ai părăsit ! Ştiu că cel mai groaznic chin este să te părăsească Dumnezeu. Am bucurie, pace şi nădejde. Cu Dumnezeu în viaţă trăieşti la cote maxime, fără El întâlneşti agonia.

-Doamne, îţi mulţumes că mi- ai vorbit despre cer ! Aceasta da nădejde ! Acum ştiu că întristările de o clipă, nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare. Aurul, pietrele scumpe, fericirea infinită şi viaţa fără de moarte vor veni.

-Doamne, îţi mulţumesc că vei reveni ! Sunt mai mult decât convins că nu e mit, nu- i o invenţie, ci este binecuvântata mea nădejde. Totul suspină după o înoire a lucrurile. Cele vechi se vor duce, cele noi vor veni. Într- o lumină şi strălucire absolută Îl voi vedea şi- mi va fi binevoitor.

Dragi prieteni, faceţi din această zi ziua exclamaţiilor. El, şi numai El, este vrednic de toată admiraţia şi recunoştinţa noastră.

Un sfârşit de an plin de recunoştinţă şi un început de an plin de nădejde !

Cu apreciere pentru voi toţi,
Pastor Ioan Cocirteu

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise