text Devotionale

FII MULȚUMITOR PENTRU HARUL LUI DUMNEZEU!

de Fundația S.E.E.R.
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta” (Efeseni 3:8)

Într-o zi, fariseii au prins o femeie în timp ce săvârșea adulter. Legea lui Moise era clară; trebuia să fie ucisă cu pietre. Și fariseii erau gata s-o facă. Această femeie s-a gândit probabil că Domnul Isus, fiind fără păcat, va fi de acord. Nu avea nici un avocat care s-o apere, nici măcar un martor! Dar Domnul Isus s-a aplecat și a început să scrie pe nisip. Unii farisei s-au gândit probabil că scrie păcatele lor, inclusiv data și ora, etc. Când și-a ridicat privirea, acuzatorii femeii dispăruseră. El i-a spus femeii: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.” (Ioan 8:11). În acea zi, Domnul Isus a ridicat-o de la starea de vinovăție evidentă la cea de iertare necondiționată. Nu merita iertarea; nici măcar nu știa că este posibil să fie iertată. Și noi avem aceeași istorie, nu-i așa? Într-o zi, Abraham Lincoln se uita cum un proprietar al unei plantații licita pentru o tânără sclavă. Gândindu-se că urma s-o cumpere și să abuzeze de ea, Lincoln a plătit suma necesară pentru a o elibera. „Asta înseamnă că pot merge oriunde vreau?” a întrebat ea. Lincoln i-a spus: „Da, ești liberă!” Cu lacrimile șiroindu-i pe obraz, ea a răspuns: „Atunci domnule, voi merge cu dumneavoastră.” Cuvântul „har” este atât de important încât Pavel îl pomenește de trei ori mai des decât oricare alt autor. Amintindu-și de viața plină de violență pe care a dus-o, el scrie: „Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta.” Cuvântul „har” vine de la grecescul charis, care înseamnă „bucurie pură.” Deși nu merităm, Dumnezeu consideră mântuirea noastră o „bucurie pură.”

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise