text Devotionale

În căutarea formei potrivite

de Adel Arrabito Torres
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Adel Arrabito Torres

 

  Eram în baie privind reflexia din oglindă şi îmi venea să plâng. Împlineam 30 de ani, tocmai născusem al doilea copil şi eram foarte descurajată în privinţa persoanei mele. Hainele nu îmi mai veneau, eram conştientă de surplusul de kilograme şi am observat ceva mai multe riduri decât înainte. De aici totul merge în jos, mi-am zis sumbru. N-o să-mi fie uşor să arăt bine din nou.

  Visasem că într-o zi voi ajunge să am un program de exerciţii fizice regulate şi consistente şi să devin din nou slabă şi tonifiată. Dar oamenii nu se schimbă foarte des, o ştiam foarte bine. M-am uitat în oglindă în acea zi şi m-am gândit: Dacă e să cred vreodată în puterea schimbării, aceasta trebuie să înceapă cu mine.

  În primul rând, am început să mă rog fierbinte pentru disciplină în propria viaţă, iar Dumnezeu mi-a răspuns. În al doilea rând, am început să merg la sală cu o prietenă. Am descoperit energia caldă care îţi dă satisfacţie după o bună sesiune de mişcare. Am fost inspirată de prietene care au slăbit şi de altele care erau foarte sportive.

  Într-o zi, o prietenă mi-a arătat câteva secrete simple de alergat şi, spre totala mea surpriză, am alergat un kilometru şi jumătate fără dificultate. Acel kilometru mi-a schimbat viaţa. Nu vreau să spun că dintotdeauna am murit de plăcere să alerg – nu-mi plăcea şi trebuia să mă forţez. Dar când veneam acasă de la alergat, eram ca drogată. Nu voiam să mai trăiesc fără alergat. Pe lângă rugăciunile pentru disciplină, am început să mă provoc pe mine însămi să renunţ la dulciuri şi la mâncărurile simple care conţineau carbohidraţi, despre care dintotdeauna am ştiut că îmi afectează glicemia. Îmi venea din ce în ce mai uşor să mă privez de lucruri care nu erau bune pentru mine şi mă determinam pe mine însămi să consum alimente care erau bune.

  La cea de-a 31-a aniversare a zilei de naştere, descoperisem cum era să te forţezi şi să transpiri şi să vrei să o iei de la capăt ziua următoare şi apoi următoarea. Descoperisem o putere la care doar visasem. În mai puţin de un an, nu doar că am pierdut un număr semnificativ de kilograme, dar alergam 12 kilometri fără oprire şi eram capabilă să fac lucruri la care înainte doar visasem. Chiar şi căsnicia mi se îmbunătăţise.

  Încă îmi vin în minte cuvintele unui cântec: „Toată forma pe care El o cere este să simţi nevoia de El” şi ştiam că trebuie să fac din forma spirituală o prioritate. Anul acesta, Dumnezeu mă ajută în această direcţie. Mi-a dat aripi şi nu îmi doresc decât să pot convinge toate femeile că forma fizică la care visează este categoric posibilă.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise