text Devotionale

Înțelegi și-I știi iubirea ?

de Maria Nechita
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Nechita

Înțelegi și-I știi iubirea?

Ioan 13:23.”Unul din ucenici, acela pe care-l iubea Isus, stătea la masă culcat pe sânul lui Isus.”

Atunci când nu înțelegeam și nu știam Iubirea lui Isus necondițonată și jertfitoare mă gândeam, oare de ce Isus iubea atât de mult doar pe unul din ucenicii Lui? Ceilalți cum era cu ei? Și începea judecata, ca în religie;”poate el era cel mai bun, mai înțelept, mai ”pocăit”... Când am descoperit secretul, o lumină a pătruns în mintea mea și m-a făcut să încep să înțeleg și să-I descopăr Iubirea Lui dumnezeiască.”Unul din ucenici” era chiar cel care scria cartea Ioan și vorbea despre el. Nu vă pare că era aroganță exprimarea lui?”Unul din ucenici, acela pe care îl iubea Isus”. Cum Isus nu iubea pe toți ucenicii Lui? Ba da, dar ceilalți poate nu înțelegeau și nu-I știau Iubirea. Stăteau mai la distanță de Învățătorul lor. Ceilalți poate căutau să se facă iubiți, să-și câștige favoarea Domnului lor, să-I urmărească mișcările, atitudinile, să aștepte lucruri de la Isus, ca să-I poată înțelege Iubirea pentru ei. Dar Ioan ”ucenicul cel iubit”, a privit și a primit Iubirea lui Isus ca un copilaș. El nu și-a pus întrebări și nu a așteptat nimic de la Isus. El se vedea și se credea iubit de El și atât. Era atât de sigur de Iubirea lui Isus și de bunătatea Lui, că a îndrăznit în timpul cinei să stea culcat pe sânul lui Isus. Oare ce era în el? Era aroganță? Nuuu, era iubire, era aceea iubire credincioasă care nu gândește nimic când Îl vede pe Hristos. Era DRAGOSTEA agape și-n el. El înțelegea și era sigur că nu-l deranjază pe Isus îndrăzneala lui, pentru că era în amândoi dragostea necondiționată, dumnezeiască. Ucenicul Domnului Petru cel îndrăzneț, care era în momentul cinei mai departe de Isus, a făcut semn lui Ioan, să-L întrebe pe Isus cine este cel care-L va vinde? El nu se vedea atât de iubit ca să îndrăznească să-L întrebe el. Dar să ne întrebăm, să mă întreb: ”eu înțeleg și-I cunosc Iubirea Lui pentru mine?” Și răspunsul meu este că doar acum încep să-I înțeleg și să-I descopăr Iubirea lui pentru mine. Încep să se termine întrebările, de ce? de ce? și încep să am siguranță că sunt ceea mai iubită, dintre fiii Lui. Descoperă și tu chiar acum, că ești ceea mai iubită/t dintre toți fiii Lui. Cred că acesta este momentul biruinței când ne putem abandona total și ne putem culca pe pieptul Lui, ca fiecare bătaie a inimii Lui să o simțim, să o pricepem, să o descoperim și să o luăm pentru noi, crezând: ”eu sunt ceea mai iubită/t” dintre fiii Lui și-mi voi putea demonstra iubirea față de El, prin iubirea de aproapele meu. Ce credeți că se întâmplă în inima și mintea noastră atunci când descoperim asta? Se termină cu vorbele,”Te iubesc Isus, Te iubesc Isus” și începe trăirea, demonstrarea iubirii și umblarea cu El, ca să-I cunosc Iubirea Lui pentru mine, exprimată de El în viața mea, prin încecările vieții, inevitabile, dar sub protecția Lui și siguranța, tăria și binecuvântările Lui, care le învățăm prin Duhul Lui din Cuvântul Evangheliei Lui.

Ioan 15:9.”Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi. Rămâneți în dragostea Mea.”

Ioan 17:23b.”. . ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine: ”

Mulțumesc Isus că mă iubești, cum Tatăl Te-a iubit pe Tine. Ajută-mă Duhule Sfânt, vreau să înțeleg și să descopăr această iubire tot mai mult, să pot să Te iubesc și eu pe Tine așa ca un copilaș, fără întrebări, fără de ce și fără neîncredere, ci plină de credință, iubire și dragoste cum M-ai iubit și Tu pe mine: extravagant. Amin!



Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise