text Devotionale

Isus, Răscumpărătorul nostru de drept

de Rely Tarniceri (traducere dupa Pastor Prince, Singapore)
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Rely Tarniceri (traducere dupa Pastor Prince, Singapore)

Ieremia 50:34 Dar puternic este Răzbunătorul lor, El, al cărui Nume este Domnul oştirilor. El le va apăra pricina, ca să dea odihnă ţării, şi să facă pe locuitorii Babilonului să tremure.”

Ruth, o văduvă tânără, săracă şi fără copii, s-a aşezat la picioarele lui Boaz, cel ce avea drept de răscumpărare asupra ei (Ruth3:7). Ca şi rudă apropiată şi ca răscumpărător, Boaz putea să o scoată din situaţia critică în care se afla.

Ruth a făcut pur şi simplu, ceea ce-i spusese Naomi, soacra ei, adică să se culce la picioarele lui Boaz. În obiceiurile evreieşti din acele vremuri, această poziţie spunea: „Te rog ajută-mă, eşti răscumpărătorul meu”. Observă răspunsul lui Boaz: „Acum, fiică, nu te teme, îţi voi face tot ce vei zice, căci toată cetatea ştie că eşti o femeie cinstită”. (Ruth3:11)

Dragilor, Boaz este o imagine a Lui Isus, care este Răscumpărătorul nostru de drept. El are acest drept fiindcă S-a născut în această lume ca şi unul asemeni nouă. Şi este Răscumpărător fiindcă ne-a răscumpărat cu un preţ imens atunci când Şi-a vărsat sângele pentru noi, la cruce.

Ca şi Răscumpărător al tău, Isus nu numai că vrea, dar are şi puterea de a restaura tot ce ai pierdut. De aceea poţi merge la El să-I spui „am greşit şi acum, familia mea suferă, finanţele mele scad rapid, dar eu vin la Tine, Răscumpărătorul meu de drept, ... ”. Şi vei descoperi că El te va răscumpăra, căci Răscumpărătorul tău este puternic. El îţi va pleda cu adevărat cazul, aducându-ţi binecuvântarea eliberarii, restaurării, prosperităţii şi a libertăţii de a ieşi din acea situaţie dificilă.

Asemeni lui Ruth, aşezată la picioarele lui Boaz, picioarele Lui Isus sunt locul răscumpărării şi al binecuvântării. Iair şi femeia cananită, au căzut la picioarele Lui şi acolo, la picioarele Lui au primit vindecarea ficelor lor.

Atunci când îţi iei locul la picioarele Lui Isus, căutând ajutor la El, aşteaptă-te să primeşti binecuvântarea Sa. Nu mai ai nici o teamă, ştiind că, aşa cum a făcut Boaz cu Ruth, Isus Răscumpărătorul tău ceresc, va face pentru tine tot ceea ce ai cerut!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise