text Devotionale

Izvoare in Desert - 26 Octombrie

de L. B. Cowman
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: L. B. Cowman


S-a suit pe munte să Se roage, singur la o parte.
Se înoptase, şi El era singur acolo.
(Matei 14:23)

Hristos Isus, în umanitatea Lui, simţea nevoia unei solitudini totale – nevoia de a fi complet singur, singur cu El Însuşi. Fiecare dintre noi ştie cât de epuizantă poate fi interacţiunea neîntreruptă cu alţii şi cum ne consumă ea energia. Ca om, Domnul Isus ştia aceasta şi simţea nevoia să fie singur ca să-Şi refacă puterea. Solitudinea era de asemenea importantă pentru El ca să realizeze deplin înalta Lui chemare, slăbiciunea Lui umană şi dependenţa Lui totală de Tatăl Său.
Ca şi copii ai lui Dumnezeu, cu cât mai mult avem noi nevoie de momente de totală solitudine – momente în care să ne ocupăm cu realităţile spirituale ale vieţii şi să fim singuri cu Dumnezeu Tatăl. Dacă a fost vreodată cineva care se putea lipsi de momentele speciale de solitudine şi părtăşie, acesta era Domnul nostru. Şi totuşi nici El nu putea să-Şi menţină toată puterea şi tăria Lui pentru lucrarea Lui şi părtăşia Lui cu Tatăl fără momentul Lui de linişte. Dumnezeu doreşte ca fiecare slujitor al Său să înţeleagă şi să-şi însuşească această practică binecuvântată, ca biserica Lui să ştie cum să-şi înveţe copiii să recunoască acest înalt şi sfânt privilegiu, şi ca fiecare credincios să realizeze importanţa de a avea un timp petrecut numai cu Dumnezeu singur.
O, gândul de a-L avea pe Dumnezeu în totul numai pentru mine şi să ştiu că Dumnezeu mă are în totul numai pentru El! Andrew Murray
Lamartine, primul dintre poeţii francezi romantici şi un scriitor al secolului al XIX-lea, într-una din cărţile sale a scris despre mama lui care avea un loc retras în grădină unde petrecea o oră în fiecare zi. El povestea că nimeni n-a visat vreodată să-i tulbure liniştea nici măcar o clipă din ora aceea. Pentru ea, acolo era grădina sfântă a Domnului.
Ce păcat de acei oameni care nu au o astfel de ţară Beula! (vezi Isaia 62:4). Domnul Isus a spus: „Intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te" (Matei 6:6), pentru că numai într-o solitudine liniştită putem prinde adevărurile profunde şi misterioase care curg din esenţa lucrurilor pe care Dumnezeu le îngăduie să intre în viaţa noastră.

O meditaţie
Suflete al meu, caută să fii singur cu Hristos! Scriptura spune: „Când era singur la o parte, lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile" (Marcu 4:34). Nu te mira de adevărul acestui verset, pentru că poate fi adevărat şi în viaţa ta. Dacă doreşti să ai înţelegere, atunci dă drumul mulţimii, aşa cum a făcut Domnul Isus. (vezi Matei 14:22) Lasă-i „să iasă afară, unul câte unul" până când „Isus [rămâne] singur" (Ioan 8:9) cu tine. Te-ai imaginat vreodată ca ultimul om care a rămas pe pământ, sau ca singurul om rămas în întregul univers?
Dacă tu ai fi singurul om care a rămas în univers, singurul tău gând ar fi: „Dumnezeu şi eu ...! Dumnezeu şi eu ...!" Şi totuşi El este deja la fel de aproape de tine ca în cazul acesta. El este la fel de aproape ca şi cum nici o inimă în afară de a Lui şi a ta nu ar mai bate în acest spaţiu infinit.
O, suflete al meu, practică această solitudine! Dă drumul mulţimii! Practică liniştea inimii tale! Practică măreţul cântec „Dumnezeu şi eu! Dumnezeu şi eu!" Nu lăsa pe nimeni să se interpună între tine şi îngerul tău luptător! Vei primi conştiinţa păcatului dar şi iertarea, când Îl vei întâlni pe Domnul Isus singur!
George Matheson

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise