text Devotionale

Izvoare in Desert - 26 Septembrie

de L. B. Cowman
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: L. B. Cowman
26 Septembrie

Umblăm prin credinţă, nu prin vedere.
(2 Corinteni 5:7)

Ca şi credincioşi, noi „umblăm prin credinţă, nu prin vedere" – Dumnezeu nu doreşte ca noi să trăim după sentimentele noastre. Sinele nostru poate dori să trăim după sentimente, şi Satan poate dori aceasta, dar Dumnezeu doreşte să ţinem seama de fapte, nu de sentimente. El doreşte să ţinem seama de faptele lui Hristos şi de lucrarea Lui împlinită în chip desăvârşit pentru noi. Şi odată ce ţinem seama de aceste fapte preţioase, şi le credem pur şi simplu pentru că Dumnezeu spune că acestea sunt faptele, El va avea grijă de sentimentele noastre.
Însă Dumnezeu nu ne dă niciodată sentimente ca să ne facă sau să ne încurajeze să ne încredem în El, şi El nu ni le dă niciodată ca să ne arate că ne-am încrezut deja deplin în El. Dumnezeu ne dă sentimente numai când vede că ne încredem în El fără să ţinem cont de sentimentele noastre, sprijinindu-ne numai pe Cuvântul Său şi pe credincioşia Lui faţă de promisiunea Lui. Şi aceste sentimente care pot veni numai de la El vor fi date la timpul şi în măsura în care dragostea Lui consideră că este cel mai bine pentru fiecare împrejurare individuală în parte.
De aceea trebuie să alegem între a ţine seama de sentimentele noastre şi a ţine seama de faptele lui Dumnezeu. Sentimentele noastre la fel de nesigure şi de schimbătoare ca marea sau ca nisipul mişcător. Faptele lui Dumnezeu, însă, sunt la fel de sigure ca însăşi Stânca veacurilor – „Isus Hristos ... acelaşi ieri şi azi şi în veci" (Evrei 13:8).

Când întunericul învăluie faţa Lui minunată
Mă sprijin pe harul Lui neschimbător;
În fiecare furtună puternică dezlănţuită,
Ancora mea e înfiptă dincolo de văl.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise