text Devotionale

Izvoare in Desert - 30 August

de L. B. Cowman
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: L. B. Cowman
30 August

Cei ce coborâseră pe mare în corăbii,
şi făceau negoţ pe apele cele mari,
aceia au văzut lucrările Domnului
şi minunile Lui în mijlocul adâncului.
(Psalmul 107:23-24)

Omul care nu a învăţat că orice vânt care bate poate fi folosit pentru a ne călăuzi spre cer cu siguranţă nu stăpâneşte arta navigării şi este doar un novice. De fapt, singurul lucru care nu ajută pe nimeni este liniştea de moarte. Orice vânt, fie el de la nord, de la sud, de la est sau de la vest ne poate ajuta să ajungem în portul binecuvântat. Deci caută doar aceasta: să stai bine pe mare – şi atunci să nu te temi de vânturile puternice. Rugăciunea noastră să fie ca cea a unui englez bătrân: „O, Doamne, du-ne spre apele adânci ale mării, pentru că suntem atât de aproape de ţărm încât chiar şi o mică briză de la cel rău ar putea sfărâma corabia noastră de stânci. Din nou, Doamne, du-ne spre apele adânci ale mării, acolo unde va fi suficient loc să câştigăm o victorie glorioasă". Mark Guy Pearse
Adu-ţi aminte că credinţa noastră este întotdeauna la înălţimea ei maximă când suntem în mijlocul încercării, şi încrederea în carne nu va suporta niciodată testarea. Credinţa pe vreme frumoasă nu este deloc credinţă. Charles H. Spurgeon

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise