text Devotionale

Izvoare in Desert - 8 Mai

de L. B. Cowman
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: L. B. Cowman
Umblând slobozi în mijlocul focului. (Daniel 3:25)

Când Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au fost aruncaţi în cuptor, focul nu i-a împiedicat să se mişte, pentru că au fost văzuţi „umblând slobozi". De fapt, focul era una din străzile pe care ei călătoreau spre destinaţia lor. Mângâierea pe care o avem din adevărul revelat al lui Hristos nu este că el ne învaţă eliberarea din necaz, ci că el ne învaţă libertatea în necaz.
O, dragă Doamne, când întunericul mă înfăşoară, învaţă-mă că pur şi simplu trec printr-un tunel. Atunci îmi va fi de ajuns să ştiu că într-o zi totul va fi bine.
Mi s-a spus că într-o zi voi sta pe vârful Muntelui Măslinilor şi voi experi­men­­ta gloria măreaţă a învierii. Dar, Tată ceresc, vreau mai mult – vreau să mă conducă la ea Calvarul. Vreau să ştiu că umbrele de întuneric sunt umbrele de pe drum – drumul care duce la casa Ta cerească. Învaţă-mă că motivul pentru care trebuie să urc dealul este pentru că acolo sus este casa Ta! Ştiind aceasta, nu voi fi rănit de necaz, dacă voi umbla în mijlocul focului. George Matheson

„Drumul e prea greu", am spus;
„Tot traseul e doar urcuş;
Nu e nici o floare, în schimb sunt spini;
Şi cerul deasupra e gri".
Dar Cineva m-a luat de mână la intrarea întunecoasă,
Şi ce plăcut e drumul când îl parcurg cu El.

„Crucea e prea grozavă", am strigat –
„Mai mult decât poate duce spatele,
E atât de aspră şi de grea şi de lată,
Şi nu-i nimeni pe aproape căruia să-i pese".
Dar Cineva S-a plecat uşor şi mi-a atins mâna:
„Eu ştiu. Mie-mi pasă. Şi Eu te înţeleg".

Atunci de ce ne frământăm şi plângem;
Noi toţi purtătorii crucii mergem pe el:
Dar drumul se va sfârşi în curând
În cel mai drag loc pe care-l ştim,
Şi fiecare pas din călătoria noastră
Îl putem face în compania Domnului.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise