text Devotionale

Liberty Liquors

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: www.realsos.ro

"Vai de cel ce da aproapelui sau sa bea; vai de tine care-i torni bautura spumoasa si-l ametesti ca sa-i vezi goliciunea" (Hab.2:15).

Ieri am observat ca o pravalie unde se vand numai bauturi alcoolice, de la cele mai slabe pana la cele mai tari, se numeste Lichioruri Libertatea. Ce ironie! Toti stim ca alcoolul este adictiv si ceea ce poate parea la inceput un lucru nevinovat poate deveni un obicei de care nu te mai poti scapa. Nu stiu ce a avut in minte, cel ce si-a inregistrat numele pravaliei sub acel nume. Alcoolul sub nici o forma nu elibereaza, cum zic unii, ca-i face sa uite de necazurile vremelnice, ci mai degraba ii inrobeste.

In Prov 31:6-7 scrie ca sa se dea bauturi tari celui ce piere, si vin celui cu suflet amarat ca sa bea si sa-si uite saracia si sa nu-si mai aduca aminte de necazurile lui. Dar pentru cat timp va uita de ele? Pana se va trezi, ca apoi s-o ia de la inceput. Nu stiu daca acesta este si indemnul lui Dumnezeu, sau Solomon (ori Lemuel) a dat indemnul acesta numai dintr-un fel de intelepciune omeneasca gandind ca-l poate ajuta pe cel cu suflet amarat.

Pe de alta parte, Habacuc ne spune ca este "vai" nu numai de cel ce bea dar si de cel ce ii da sa bea si ii toarna in pahar. Cel ce da sa bea sau vinde bauturi alcoolice o face pentru cel putin doua motive: isi castiga existenta, fericirea lui pe nefericirea altora, si in al doilea rand determina pe cel ce cumpara sau bea, sa-si expuna goliciunea sufleteasca. La bautura, mai ales cand si-a intrecut masura, omul nu mai este stapan pe el. Gura ii vorbeste prostii, iar ochii se uita dupa femeia altuia.

Alcoolul niciodata nu va elibera pe nimeni. Unii, e-adevarat prind putin curaj si-si biruie timiditatea, ca sa spuna ceea ce nu ar spune daca ar fi sobri. Osea pune vinul si mustul chiar alaturi de adulter (4:11). Si unul si altul iau mintile omului, il depriveaza de libertatea de a gandi pentru sine si atunci altcineva vorbeste si gandeste prin el. Unii ajung asa de rau in stare de ebreitate, incat varsa pe mese, unii se clatina si cad prin santuri, altii ajung de rasul celor din jur. Fratele Ion ne povestea cum inainte de a se pocai, caruta cu cai mergea singura acasa si el dormea pe marginea drumului, pana se trezea dimineata. Dar Dumnezeu l-a scapat de robia bauturii. Apostolul Pavel ne indeamna sa nu ne imbatam, si sa fim plini de Duhul Sfant. Duhul Sfant nu poate locui la un loc cu un duh de bautura alcoolica. Chiar si un pahar asa cum unii incearca sa se scuze. Nimeni nu poate sluji la doi stapani. Ori ascultam de Dumnezeu, ori ascultam de celalalt stapan, care stim ca nu este multumit numai cu un pahar. Nu te crede prea stapan pe tine. Daca Dalila a reusit sa-l biruiasca pe Samson, cel mai puternic om, nici unul dintre noi nu este infailibil. Sub influenta alcoolului, Belsatar a profanat vasele de la Templul din Ierusalim, Lot a comis incest cu cele doua fete ale lui. De aceea, credinciosul este mai intelept daca evita consumul de bauturi alcoolice cu orice pret. Asa spune si Solomon: "Vinul este batjocoritor, bauturile tari sunt galagioase; oricine se imbata cu ele nu este intelept" (Prov 20:1)

Dar tu, o, Belsatare, te-ai ingamfat, si iata,
E scris sus pe perete: ti-e clipa numarata!
Ai luat in vase sfinte desfraul sa ti-l bei,
Cu vasele din Templu te-ai inchinat la zei!
Caci Dumnezeu nu lasa Cuvantul Sau sa cada,
Nici Numele-I de cinste nu poate-n praf sa-L vada. (V. Popovici- Belsatar)

O, Tata, fa-ne parte de libertatea care vine din cunoasterea adevarului, si tine-ne piciorul departa de cadere. Amin.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
Citeste mai mult >>