text Devotionale

Mai mult decat un simplu om

de Anonim
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim
"Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte" (1 Tesaloniceni 4:18)

În anul 1861 Abraham Lincoln ia decizia de a pune punct situaţiei din sudul Statelor Unite prin interzicerea sclavagismului. Hotărârea aceasta a condus către o serie de evenimente importante în istoria americanilor. Unul dintre ele este războiul de secesiune. În a doua etapă, nordiştii erau cei care se apropiau din ce în ce mai mult de victorie. Preşedintele trimite o scrisoare unuia din generalii săi, ordonându-i ca în noaptea aceea, indiferent de condiţii, să atace armata sudistă. Generalul ezită să se supună. Ca reacţie la acest fapt, Lincoln începe să scrie o scrisoare în care exprimă marea dezamăgire pe care i-a produs-o şi cât de mult este indignat de neascultarea sa, ameninţându-l şi prezentându-i cu resentimente urmările gestului său.
Însă, înainte de a o expedia, îşi spune: "Totuşi, eu sunt în Casa Albă, iar el este printre vii, printre morţi, printre răniţi, vede mult sânge..."
Lincoln întocmeşte o altă scrisoare în care laudă toate faptele de vitejie ale generalului său şi îl încurajează să meargă cu lupta până la capăt.
Rezultatul cuvintelor pline de bunăvoinţă au avut efect vizibil: câştigarea războiului, deşi, nu imediat. Într-una din ocazii, preşedintele a explicat atitudinea sa: "Nu-i condamnaţi; se comportă exact cum ne-am fi comportat noi, în aceleaşi condiţii."
Ne simţim foarte bine atunci când suntem apreciaţi, nu-i aşa? Atunci, oare de ce purtăm lacăte grele la gură şi la inimă când avem ocazia să spunem cuvinte frumoase semenilor? Mai grav, ne trezim criticând pe unul şi pe altul. Este un fapt dovedit acela că până şi un animal învaţă mult mai uşor când este apreciat pentru lucrurile bune decât atunci când este pedepsit pentru cele rele.
Cred că nu ar trebui să ne aşteptăm să primim de la oameni mai mult decât le oferim. De fapt, ar trebui să le oferim ceea ce au nevoie fără a aştepta ceva în schimb.
O soţie şi-a dat seama că tăcerea soţului ei era cea mai grozavă apreciere pe care o putea face. Când s-a întors de la lucru, ea i-a pus pe masă grăunţe în loc de mâncare. Revoltat, bărbatul i-a cerut o explicaţie. El valorează doar cât o pasăre de curte? "Ei, de unde puteam să ştiu?" răspunde soţia, "toată viaţa nu mi-ai spus nimic din care să înţeleg că eşti om!"
Astăzi e timpul să arătăm nu doar că suntem oameni, ci că suntem ai lui Dumnezeu.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise