text Devotionale

Mana de dimineata[ 22 August]

de Anonim
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim
1 TIMOTEI 5:14,15
"Cele tinere să se mărite şi să aibă copii, să-şi conducă gospodăria, să nu dea potrivnicului nici un prilej de învinuire, căci unele s-au şi întors după Satan".
Scriptura este clară cu privire la rolul femeii. Nu este nici firesc, nici după Cuvînt, ca femeia să aibe un loc de frunte, fie în Biserică sau în societate. Nu este nici un cîmp de activitate în care femeia să poată acţiona cu atîta graţie şi demnitate ca în atmosfera din interiorul şi jurul căminului de familie. Acolo poate ea să dovedească ce înseamnă în adevăr "un ajutor potrivit pentru om" prin toate activităţile ei bune îmbrăcate în gingăşie, dragoste şi devotament pentru familie. Căminul este locul cel mai de seamă al femeii. Duhul Sfînt i-a desemnat acest rol cînd spune că ea este aceea care trebuie "să-şi conducă gospodăria", dar într-un mod vrednic şi demn ca să nu dea vrăjmaşului nici o pricină de învinuire. Cîtă răspundere i s-a încredinţat şi cum trebuie să fie ea ca o regină în casa ei! Şi totuşi, ce a făcut Satan din multe cămine creştine în care soţia şi mama n-au fost la înălţimea chemării şi demnităţii desemnate ei de Duhul Sfînt, iar soţul şi tatăl deasemenea şi-a neglijat sau, vai, chiar a dezertat de la răspunderea şi obligaţia pe care i le impunea rolul pe care i 1-a dat Dumnezeu. Şi de aici, jalea şi ruina care se găseşte în multe cămine creştine. Ce tragedie! Şi ei totuşi continuă să meargă la adunare, .cîntă, se roagă sau au alte activităţi religioase, minţînd pe alţii şi minţîndu-se şi pe ei înşişi. Ce dezonoare pentru Domnul Isus.
Pot fi cazuri excepţionale, ici şi colo, în care o femeie creştină, neavînd datorii speciale acasă, să se devoteze lucrării din afară cu un real folos pentru mulţi, dar regula generală stabilită de Dumnezeu pentru femeie, ca loc de activitate, este căminul ei. Acolo poate ea să strălucească şi ca soţie şi ca mamă pentru slava Aceluia care a chemat-o să împlinească acele relaţii sfinte. Acolo se dezvoltă şi se exercită cele mai alese trăsături ale caracterului femenin, trăsături care sînt ruinate şi şterse cînd îşi părăseşte casa şi intră în domeniul public. În cămin este sfera de activitate în care poată să slujească în deplina încredinţare că este exact acolo unde a aşezat-o Dumnezeu şi unde Cuvîntul Lui o îndrumează. C.H.M. (adaptat).
Să nu fim înţeleşi greşit. în rîndurile de mai sus nu intenţionăm să micşorăm cîtuşi de puţin, rolul şi valoarea femeii în Biserică, în societate şi mai ales în familie. Cuvîntul lui Dumcnzeu consacră multe locuri în care sînt scoase în evidenţă femei credincioase şi de valoare şi care au fost folosite şi preţuite de Dumnezeu. Să menţionăm numai cîteva şi să ne gîndim la istoria lor. Debora, Ana, Rut, Naomi, Estera, Abigail din Vechiul Testament şi Marta şi Măria care iubeau şi slujeau Domnului Isus ca şi multe altele menţionate cu apreciere de apostolul Pavel. Un exemplu vrednic de menţionat este că prima persoană căreia Domnul i s-a arătat după înviere, era o femeie, Măria Magdalena. Dacă şi soţii şi soţiile şi-ar cunoaşte bine locul şi rolul lor în familie, toate căminele creştine ar fi un exemplu şi o binecuvîntare.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise