text Devotionale

Mana de dimineata[ 25 August]

de Anonim
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim
IOAN 12:35

"Umblaţi cîtă vreme aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunerecul".

Evanghelia după Ioan este una din cărţile cele mai bogate dintre scrierile sfinte, dar ea este poate şi cea mai tristă din toate. Actualitatea ei este atît de solemnă, că nu putem să neglijăm mesajul ei fără să fim păgubiţi. Ea arată cum oamenii au respins dumnezeirea Domnului Isus şi Cuvîntul Său binecuvîntat, şi faptul acesta neapărat trebuia să aibe efecte nenorocite din punct de vedere spiritual. Cînd Domnul Isus vorbeşte în această Evanghelie de întunerec, El se gîndeşte la întunerecul spiritual, religios; şi întunerecul care a domnit în timpul vieţii Sale pămînteşti este acelaşi chiar şi astăzi. Fiul lui Dumnezeu este respins şi răstignit astăzi ca şi atunci. "Lumina mai este încă pentru puţin timp în mijlocul vostru... cîtă vreme aveţi lumina, credeţi în lumină, pentru ca să fiţi fii ai luminii". Care lumină? Aceea a Domnului nostru Isus Hristos, aceea a Cuvîntului Său; noi le avem prin har. Dar, vai, întunerecul respingerii Lui este gata să invadeze întreaga Biserică. S-a spus că va veni un moment în care oamenii care nu au vrut să creadă, nu mai pot să creadă. întunerecul, spune textul nostru, este gata să cuprindă duhul omului, şi din pricina aceasta sînt atîţia oameni care nu-şi dau seama de adevărata situaţie în care se găsesc. "Făcliile lui Dumnezeu se sting" în toate părţile, discernămîntul duhovnicesc dispare, întunerecul creşte în plină lume religioasă, se aşează o harababură, şi oamenii se obişnuiesc cu starea aceasta. Să ne uităm în jurul nostru, la situaţia din adunări ba chiar la noi înşine şi vom realiza cît de mult a înaintat întunerecul spiritual.

"Umblaţi" zice Domnul! Facem noi lucrul acesta? înaintăm noi în noaptea întunecoasă sau ne-am oprit? Numai Dumnezeu poate să dea puterea de a înainta în plină noapte; şi El descopere celor ce îl ascultă adevărata natură a întunericului. Să umblăm cîtă vreme putem. Dumnezeu să ne facă conştienţi de teribila posibilitate de a fi cuprinşi de întunerec în duhul nostru. A nu voi să crezi cînd Dumnezeu oferă harul Său, duce la împietrirea inimii. Şi aici nu este vorba numai de Lumina care este Domnul însuşi ci şi de lumina spirituală care ne-a fost dată prin har, şi care poate deveni pînă la urmă întunerec. "Dacă deci lumina care este în tine este întunerec, cît de mare trebuie să fie întunerecul acesta" (Mat. 6:23). "Ia seama dar, ca lumina care este în tine, să nu fie întunerec" (Luca 11:35). Domnul să ne dea harul să umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise