text Devotionale

Misiune îndrăzneață

de Maria Nechita
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Nechita

1 Ioan 5:13-15.”V-am scris aceste lucruri ca să știți că voi, care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveți viața veșnică. Îndrăzneala pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia LUI, ne ascultă. Și dacă știm că ne ascultă, orice i-am cere, știm că suntem stâpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.”

Îndrăzneala este folositoare oricărui om și din copilărie îndrăznești la părinți, la școală, la serviciu. . Însă când lipsește cuiva ”îndrăzneala” trebuie cultivată, în măsura bunelor maniere. Să fii îndrăzneț și nu obraznic este o calitate firească, deosebită. Dar Ioan vorbește aici despre o altfel de îndrăzneală și anume ”îndrăzneala” pe care o are un ”fiu” de Dumnezeu, atunci cănd Duhul Sfânt îl naște din nou,”îndrăzneala” care fiecare o avem la Dumnezeu, atunci când intrăm în familia LUI. Și ca să fim cinstiți cu noi înșine, ca ”fiii” de Dumnezeu, ar fi corect să recunoaștem că în Biserică ”îndrăzneala” a fost de multe ori obraznică și a făcut ravagii și a distrus legătura frățească și unitatea dintre ”fii” care fără să observăm a dispărut dintre mădularele Trupului lui Hristos și ”îndrăzneala” obraznică a despărțit în cete pe cei ce trebuiau să locuiască împreună și fiecare și-a descoperit misiunea lui cum a vrut el. Aceste lucruri au fost lucruri firești, pământești, dar care au afectat lucrurile duhovnicești din viața Biserici. A distrus credința, dorința de a-L cunoaște mai mult pe Dumnezeu și ”îndrăzneala” pe care ”fii” trebuiau să o aibă la Tatăl, că atunci când cer ceva de la El, după voia LUI, El ascultă, fiind încredințați că orice ai cere în rugăciune, poți fi stăpân pe lucrurile cerute. Misiunea îndrăzneață a lui Pavel la Roma dovedea acest lucru, când cerea, Dumnezeu răspundea cu minuni, semene și cu Duhul LUI:

Fapte Ap. 28:31.”propovăduia Împărăția lui Dumnezeu și învăța pe oameni, cu toată îndrăzneala și fără nici o piedică, cele privitoare la Domnul Isus Hristos.”

Această ”îndrăzneală” vine dintr-o relație autentică cu Domnul și cu Duhul Sfânt, dintr-o cunoaștere reală și necondiționată a lui Dumnezeu și dintr-o părtășie cu El și cu semenii și să fii sigur că ceea ce înveți pe alții, tu ai, tu trăiești, tu cunoști, respecți, adori și glorifici. Această ”îndrăzneală” și libertate, adică fără piedici va aduce succes misiunii tale și fără frică Evanghelia va fi propovăduită lumii din jurul tău, eficient. Dacă în misiunea ta pentru Dumnezeu, ai o îndrăzneală obraznică, condiționată de mândrie nu vei avea ”îndrăzneală” la Dumnezeu, pentru că inima te va osândi și nu vei mai crede că vei fi ascultat când ceri ceva de la EL și atunci mergi înainte înșelat și înșelând și pe alți. Fiecare suntem implicați într-o misiune în Trupul lui Hristos. Când știm că prin har am câștigat acest statut de ”fii” ai LUI, când ne înțelegem destoinicia în Hristos, când ne cunoaștem neprihănirea în El, prin orice am trece vom avea ”îndrăzneală” la Dumnezeu, vom lupta din biruința LUI, pentrucă, pentru noi EL a biruit lumea. Isus a zis: ”dar îndrăzniți EU am biruit lumea”. Deci să ”îndrăznim” și noi vom fi biruitori asupra oricărei situații din viața noastră. Vom avea o misiune ”îndrăzneață” plină de dragoste. Ne este de trebuință ”îndrăzneala” și cunoașterea a cine suntem în Hristos. Când știm că noi nu mai luptăm pentru biruință, fiindcă biruința a fost câștigată la cruce, ci din biruința LUI, nu mai tremuri în fața uneltirilor celui rău, nu pleci capul, ci înainte de a începe misiunea încredințată, deja vezi biruința și câștigarea bătăliei, vezi finalul la început. Așa că misiunea ta îndrăzneață poate fi dusă la bun sfârșit, în Numele Domnului Isus Hristos. Amin!

Doamne vrem să fim îndrăzneți în misiunea noastră, să nu ne dăm bătuți ci să mergem plini de îndrăzneală pentru extinderea Împărăției Tale și câștigarea sufletelor prinse în plasa celui rău. Vrem să beneficiem de toate lucrurile care Tu le-ai pus la îndemâna noastră, să le cunoaștem și să mergem pentru ele, în Numele Domnului Isus Hristos. Amin!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise