text Devotionale

N-am nici un dubiu

de Candy Zook
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Candy Zook

  Petrecând atât de mult timp singură în timp ce călătoresc, mi-am dezvoltat un sistem foarte eficient pentru mine. Este important să-mi pun la îndemână CD-urile pe care vreau să le ascult, cutia cu şerveţele, GPS-ul şi o sticlă cu apă. Mă pregătesc cât de bine pot. Dar întotdeauna apar surprize, cum ar fi o furtună de zăpadă cumplită în care am intrat pe o porţiune cam necirculată de autostradă din estul statului Colorado.

  Ştiam că se apropie o furtună, dar staţiile meteo transmiseseră că nu va ninge abundent şi că traiectoria furtunii avea să fie undeva departe, în nord, prin statul Wyoming. Ce surpriză când zăpada a început să-mi bată în parbriz sub forma a ceva ca nişte bulgări mari! La scurt timp, ştergătoarele mele nici nu se mai puteau clinti. Îngheţaseră.

  Oprind pe marginea drumului, am făcut tot posibilul să curăţ zăpada de pe ştergătoare şi de pe parbriz. Cu atenţie, am înaintat încet pe autostrada plină de zăpadă, căutând un loc unde să mă opresc peste noapte. Estul statului Colorado, de-a lungul autostrăzii interstatale 76, este oarecum pustiu. Nu sunt multe oraşe şi ieşiri de pe autostradă.

  Am oprit la două pensiuni pe care le-am văzut aproape de drum, dar nu mai erau camere. Am început să mă simt puţin ca Maria şi Iosif. Ştiind că ar fi fost periculos să ies, pur şi simplu, de pe autostradă şi să opresc într-o parcare, am înaintat încet, metru cu metru. Nu aveam idee cât va dura furtuna, dar ştiam că nu puteam să trag pe dreapta şi să las motorul pornit toată noaptea.

  Singurul la care puteam apela era Isus; m-am rugat pentru un loc în care să mă pot opri. La scurt timp, am observat că nu mai ningea la fel de abundent ca până atunci. Am început să rostesc în şoaptă unul dintre textele mele preferate: versetul de astăzi.

  Într-un sfârşit, undeva în faţă, am zărit o lumină. Era o pensiune. Nu m-am mirat. Când am cerut împlinirea promisiunii divine, am ştiut că El îmi va purta de grijă şi mă va salva – şi exact asta a făcut. Da, bineînţeles că aveau camere libere. N-am avut niciun dubiu. Şi I-am mulţumit lui Dumnezeu că a avut grijă de mine. Cât de recunoscătoare am putut fi, aşezându-mă într-un pat cald în acea seară!

  Şi în prezent călătoresc la fel de mult şi mă pregătesc la fel, doar că şoptesc şi promisiunile pe care mi le-a făcut Dumnezeu şi aştept ca El să fie cu mine.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise