Nasterea mea din nou

Nasterea  mea din nou

                                 ,,Deci am aşteptat în rugăciune, până când Tatăl mi-a arătat pe Fiul Său… Nu L-am văzut cu ochii mei trupeşti, ci cu ochii minţii mele (Efeseni 1:18-19). Şi lucrul acesta s-a întâmplat astfel: într-o zi, eram foarte întristat, cred că aşa de întristat cum n-am fost niciodată în viaţa mea; şi această întristare s-a produs în sufletul meu printr-o nouă privire asupra mărimii şi gravităţii păcatelor mele. Şi pentru că nu aveam de aşteptat decât iadul şi osânda de veci a sufletului meu, mi s-a părut că deodată văd pe Domnul Isus cum priveşte din Cer înspre mine şi strigă către mine:  „Crede în Domnul Isus Hristos şi vei fi mântuit!” (Faptele Apostolilor 16:31). Dar eu am zis: „Doamne, sunt un mare păcătos, un păcătos foarte mare”. El a răspuns: „Harul Meu îţi este de ajuns” (2 Corinteni 12:9). Şi când am întrebat: „Doamne, ce este credinţa?”, am înţeles din cuvintele: „Cine vine la Mine nu va flămânzi; şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată” (Ioan 6:35) că a crede şi a veni la El sunt unul şi acelaşi lucru; şi că cine vine la El, adică cine doreşte din toată inima mântuirea în Hristos, acela în adevăr crede în Hristos. Atunci, mi s-au umplut ochii de lacrimi şi am întrebat mai departe: „Dar, Doamne, poate şi un păcătos mare ca mine să fie primit de Tine şi să fie mântuit prin Tine?” Atunci L-am auzit zicând: „Pe cine vine la Mine nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6:37). Apoi am întrebat mai departe: „Dar, Doamne, ce trebuie să cred când vin la Tine, pentru ca credinţa mea să fie dreaptă?” La aceasta El a zis: „Isus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi”      (1 Timotei 1:15). Sfârşitul Legii este Hristos, ca să pună într-o stare după voia lui Dumnezeu pe oricine crede (Romani 10:4). El a fost dat morţii din pricina fărădelegilor noastre şi a înviat din pricină că ne-a pus într-o stare după voia Lui (Romani 4:25). El ne-a iubit şi cu sângele Său ne-a spălat de păcatele noastre (Apocalipsa 1:5). El este singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni (1 Timotei 2:5). El trăieşte pururea şi Se roagă pentru noi (Evrei 7:24,25). Din toate acestea, am înţeles că trebuie să mă străduiesc să-mi caut sfinţenia în Fiinţa Sa şi spălarea păcatelor în sângele Său; că tot ce a făcut El, supunându-Se legii Tatălui Său şi suportând pedeapsa Lui, n-a fost pentru El însuşi, ci pentru aceia care primesc jertfa Lui ca făcută pentru ei înşişi şi-I mulţumesc pentru aceasta. După aceea, inima mi s-a umplut de bucurie, ochii de lacrimi şi inima îmi ardea de dragoste numai faţă de Numele, poporul şi căile lui Isus Hristos… M-a făcut să văd că toată lumea, cu toată bunătatea pe care crede că o are, este în stare de osândă. M-a făcut să văd că Dumnezeu Tatăl, deşi este desăvârşit în dreptate, totuşi poate ierta pe păcătosul care vine la El. Aceasta m-a făcut să mă ruşinez adânc din pricina vieţii mele dinainte, şi m-am îngrozit de neştiinţa mea cea mare. Căci niciodată până atunci nu mi-a venit în inimă un astfel de gând care să-mi arate frumuseţea lui Isus Hristos. Aceasta m-a făcut să-mi placă o viaţă sfântă şi a trezit în mine dorul să fac ceva spre cinstea şi gloria Domnului Isus. Ba chiar m-am gândit că, dacă aş fi avut o mie de vieţi, pe toate le-aş fi pus pe altar de dragul Domnului Isus.“

      John Bunyan (preluat de pe blog crestin)