text Devotionale

O generatie nesatisfacuta, părasind corabia ce se scufunda

de A. W. Tozer
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: A. W. Tozer

Dați-mi voie să-mi asum puțin riscul să prorocesc: prevăd că vine o vreme când toți oamenii ai căror ochi au fost deschiși de Duhul Sfânt vor părăsi unul câte unul creștinismul evanghelic lumesc. Casa va rămâne pustie și nu va mai fi între ei niciun om al lui Dumnezeu, în care să locuiască Duhul lui Dumnezeu. Îl aud pe Domnul Isus spunând: ,,Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci și ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum își strânge găina puii sub aripi, dar n-ați vrut.” (Matei 23:37) În condiția în care e biserica de azi, omul care îi vede starea lumească e desconsiderat ca fanatic. Dar vine vremea când casa va fi lăsată pustie și nu va mai fi niciun om al lui Dumnezeu între ei.

Aș dori să trăiesc suficient ca să urmăresc evoluția lucrurilor. Aș vrea să trăiesc să văd vremea când bărbații și femeile lui Dumnezeu – sfinți, separați și luminați duhovnicește – vor ieși din biserica evanghelică, formând un grup propriu; când ei vor părăsi corabia ce se scufundă ducându-se la fund în apele lumești serbezi, și vor forma o nouă arcă pentru a ieși din furtună.

Când apare o generație nesatisfăcută de starea actuală de lucruri și are o foame după Dumnezeu ce nu poate fi stâmpărată de ritual și tradiție, ea năvălește atât de neceremonios și plină de pasiune pentru Dumnezeu încât supără pe toți cei ce îi stau în cale, ocolește protocolul religios, spre afrontul fariseilor religioși și cărturarilor ce dețin controlul la vremea respectivă. Liderii religioși îi condamnă și încearcă să-i scoată din “biserică”. Totuși ei sunt Biserica, ei aprind o nouă generație cu o sfântă pasiune pentru Persoana lui Dumnezeu, pasiune ce nu poate fi stinsă.

Când lumea zice: “O, ești îngust!” tu să zici: “Poate că sunt îngust, dar calea este îngustă, calea spre cer nu e lată ca autostrada cu 16 benzi. Știi de ce sunt îngust? Pentru că umblu cu Dumnezeul meu!” Haideți să ieșim dar afară din tabără, chiar dacă în ochii lumii suntem extremiști! Haideți să fim cunoscuți ca și creștini separați pentru Dumnezeu;  și dacă lumea râde, și dacă celelalte biserici râd și zic: “Care e treaba cu voi, creștinilor?” răspunde-le: “Nu sunt atât de sfânt pe cât aș vrea să fiu. Sunt doar un credincios în Cuvântul lui Dumnezeu; și dacă am mers prea departe, te rog să mă ierți, dar prefer să merg prea departe, decât să nu merg destul.”

Dacă nu va fi o trezire din această letargie spirituală, această generație de creștini va cădea cum n-a mai căzut nici o generație dinainte. Mă rog ca noi toți, cei care suntem treji acum, să ne facem datoria prin privilegiul și dreptul dat de har de a fi plini de Duhul Sfânt, ca să ne putem ridica, să putem străluci, să lăsăm ca lumina noastră să lumineze pe cei din lume. E timpul să ne trezim!”

                                                                            A. W. Tozer

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise