text Devotionale

„O LUCRARE LĂUNTRICĂ” (2)

de Fundația S.E.E.R.
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Vă este de folos să Mă duc, căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi.” (Ioan 16:7)

Chiar dacă ucenicii sufereau în inima lor din cauza plecării Domnului Isus, El i-a asigurat că asta era spre folosul lor, pentru că astfel li se deschidea o cale și un timp de-a face și ei ceea ce a făcut Isus. Faptul că au ajuns sub o „nouă conducere” nu însemna sfârșitul, ci continuarea lucrării lui Hristos, întrucât Duhul Sfânt a preluat ștafeta din mâinile Fiului și a pus-o într-ale lor. Fiul avea să plece, dar Duhul lui Dumnezeu „va rămâne cu ei în veac” (Ioan 14:16). Acesta era „folosul” lor! Duhul Sfânt avea să intre în trupurile lor omenești și să locuiască în ele pentru totdeauna! Acest lucru nu reprezintă numai o legătură preliminară vagă, ci Duhul lui Dumnezeu ne alege ca să fim locuința Lui permanentă. Te-ai gândit vreodată ce avantaj îți conferă lucrul acesta? De exemplu, te-ai putea trezi mâine dimineață stresat, îngrijorat și iritat, iar aceste sentimente îți vor influența cu ușurință toată ziua. Dar pentru că Duhul Sfânt locuiește în tine, aceste lucruri nu trebuie să pună stăpânire peste tine. Apostolul Pavel scrie: „Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuiește în voi?” (1 Corinteni 6:19). Odată ce accepți această promisiune prin credință, devii Templul lui Dumnezeu. Poți fi la locul de muncă, în mașină, ducând copiii la școală, în așteptarea rezultatelor de la biopsie, la înmormântarea celui mai bun prieten al tău, sau în orice ipostază din trăirea ta zilnică – Duhul lui Dumnezeu este cu tine în fiecare clipă! Acum înțelegi de ce Domnul Isus le-a spus ucenicilor că este bine ca El să plece, dar că le va trimite Duhul Sfânt? Orice faci, nu lăsa ca adevărurile care îți pot schimba viața să treacă pe lângă tine!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise