text Devotionale

ODIHNA Lui

de Maria Nechita
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Nechita

Înainte de venirea Domnului Isus la cruce, ODIHNA Sabatului era inactivitate. Exodul 35:2-3. zice:

”Șase zile să lucrați, dar ziua a șaptea să vă fie sfântă; acesta este Sabatul, ziua de ODIHNĂ, închinată Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua aceea să fie pedepsit cu moartea. Să n-aprinzi nici foc în niciuna din locuințele voastre, în ziua Sabatului.”

Să te odihnești deplin! Dar nu era cu putință acest lucru, Sabatul, ziua sfântă cum să fie trăit de oameni nesfințiți și neascultători, necredincioși Domnului, care nu reușeau să se sfințească prin puterea lor, ci falimentau la tot pasul, în împlinirea poruncilor, deși la fel ca astăzi erau și sunt oameni care coborau standardul sfințeniei lui Dumnezeu la nivelul minții lor, bătându-se în piept că ei dau, fac, țin, împlinesc tot ce Dumnezeu a zis s-au zice, însă SFINȚENIA lui Dumnezeu nu poate fi atinsă de omul firesc, pământesc, ci doar omul mândru crede asta și luptă pentru asta, disprețuind pe cei care nu pot ca ei, ori nu fac ca ei. Oamenii firești, nenăscuți din nou întotdeauna judecă și condamnă pe cei din jurul lor, ei nu au ODIHNA lui Hristos în ei, prin care oricine poate ajunge liber de osândire și judecată și poate experimenta ODIHNA pentru toată viața lui fizică și spirituală. Pentru omul născut din nou ODIHNA este activitate, lucrează din odihnă, iar diferența este că din ODIHNĂ nu ești stresat, epuizat, nervos, mânios, ci plin de pace și liniște care are rădăcina în natura, în firea lui Dumnezeu, din care am fost născuți și mai mult îmbrăcați cu Hristos și mai mult așezați cu El în Dumnezeu și mai mult așezați cu El în locurile cerești. Acești oameni nu mai trăiesc ei, ci Hristos trăiește în ei, iar viața care o trăiesc pe pământ în carne, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, trăiesc în Duhul și nu umblă cârmuiți de firea pământească. Aceștia sunt oamenii născuți din nou, fii de Dumnezeu. Acum poate vei zice: bine, dar eu am fost născut din nou și mă bucur, știu că sunt mântuit, sunt un creștin practicant, dar nu pot vedea ODIHNA în viața mea, sunt stresat, depresiv, îngrijorat, tulburat... Siguranța ODIHNEI lui Hristos depinde în totalitate de cunoștința ta de cine ești în Hristos, cunoașterea identități tale în Hristos. Când ești conștient de asta și-ți înnoiești mintea cu Cuvântul Domnului, primind și înțelegând harul și darul neprihănirii lui Hristos pentru viața ta, în toată plinătatea ajungi să domnești în viață peste circumstanțele care apar în fața ta și pot provoca neliniște, stres și griji dacă nu ești echipat. Dar atunci când harul și darul neprihănirii este din belșug în viața ta mintea este păzită de coiful mântuirii și poți face față uneltirilor celui rău, din ODIHNĂ. Cuvântul Domnului este îndeajuns pentru orice situație ai fi, să-l primești, să-l crezi și să-ți schimbe mintea și să o seteze pe unda Duhului Sfânt, din duhul tău, ca să treci biruitor prin orice ar veni împotriva ta. Tu stai în ODIHNĂ, nu mai ești tulburat, stresat și vorba Psalmistului,”dacă ar fi să trec prin valea umbrei morții, nu mă tem de nici un rău, căci Tu ești cu mine.”Și fiind în ODIHNĂ tu nu rămâi în vale plângându-ți de milă, ci trecând prin ea, o prefaci într-un loc plin de izvoare, pe care ploaia timpurie o acopere cu binecuvântări. Câtă pierdere să ai ODIHNA în tine și să nu beneficiezi de ea, din lipsa cunoștinței lui Hristos, care locuiește în tine și tu nu ești conștient și nu știi cum s-o primești, prin Duhul. Astăzi această veste bună strigă la toate urechile fiilor de Dumnezeu și totuși atât de puțini vor să o apuce. De aceea mulți fii trăiesc sub nivelul pregătit de Hristos la cruce, ca toți cei ce vor să primească ODIHNA LUI să se grăbească s-o primească, ca să nu cadă în neascultare, ca cei dinaintea noastră, ci primind harul și darul neprihănirii, în toată plinătatea să putem domni în viață, peste toate circumstanțele și să nu domnească ele peste noi, că nu-i ușor. Amin.


Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise