text Devotionale

PĂCATELE TIPICE (4)

de Fundația S.E.E.R.
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus…” (Filipeni 2:5)

După reformatori și slujitori, al treilea tip de personalitate la care privim sunt câștigătorii; acestora le place să înfrunte provocări, să facă lucruri pentru alții, sunt pragmatici și orientați spre succes. În cele mai bune condiții, ei sunt motivați să crească, să depună eforturi și să învețe. Ei îi inspiră și îi mișcă pe oameni și le face plăcere să stea în fața mulțimilor. Faptul că trebuie să vorbească în public le dă energie. Fără șansa de a se dezvolta și de a se face remarcați, își pierd motivația. Câștigătorii vor să aibă un impact, pot fi tentați să trăiască pentru imaginea pe care o reprezintă și ajung să idolatrizeze propriile lor realizări. Sunt capabili să măsoare succesul în termenii aplauzelor și recunoașterii. Când Ioan Botezătorul a spus despre Domnul Isus: „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3:30), el a dat dovadă de acea renunțare de sine care este dificilă pentru un câștigător. Simon vrăjitorul a crezut că poate cumpăra o lucrare spirituală ca a lui Petru și i-a oferit acestuia bani în schimbul abilității de a distribui altora Duhul Sfânt (vezi Faptele Apostolilor 8:18-22). Tot astfel, un câștigător nerăscumpărat poate transforma ceea ce pare a fi slujirea lui Dumnezeu în slujirea propriei sale persoane. Pentru mulți dintre noi „păcatul care ne înfășoară așa de lesne” (Evrei 12:1) este mândria. În timp ce câștigătorii au abilitatea de a realiza lucruri mărețe și de a îmbogăți viețile altora, ei pot deveni în același timp preocupați de propria lor imagine și de propriul lor succes. Ce-i de făcut? Pavel spune (Filipeni 2:3-5): „Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora. Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus”.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise