text Devotionale

PATRU CATEGORII DE DORINȚE (2)

de Fundația S.E.E.R.
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima” (Psalmul 37:4)

Altă dorință specific umană: 2. Dorința de realizare: Primul lucru pe care i l-a spus Dumnezeu lui Adam a fost acesta: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l” (Geneza 1:28). Motivul pentru care ai o dorință atât de puternică de a realiza ceva în viață este pentru că Dumnezeu te-a creat „să faci ceva”. Nu cunosc mulți oameni mai motivați de realizare decât apostolul Pavel, care declara: „eu nu ţin numaidecât la viaţa mea… ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus” (Faptele Apostolilor 20:24). Dumnezeu nu a înlăturat dorința de realizare a lui Pavel, ci a valorificat-o, în așa fel încât Pavel a putut împlini voia lui Dumnezeu. O înclinație spre o carieră puternică, asociată cu dorința de a învăța și de a realiza ceva, pot fi lucruri bune – dacă nu duc la dependența de muncă, la neglijarea rugăciunii sau la manipularea oamenilor și împrejurărilor. Dacă se întâmplă astfel de lucruri, trebuie să-ți reevaluezi motivația. Dar dacă nu e cazul, și ajungi să crești în Dumnezeu având un foc lăuntric de a realiza ceva – mergi înainte și realizează ce ți-ai propus. Folosește-ți abilitățile pentru a face lucruri bune pentru alții. Astfel, fie că îți aduci contribuția la o întâlnire, fie că aduci valoare într-o echipă sau că formulezi idei, vei ști că nu ești doar tu. Când îți dezvolți capacitatea de a avea relații și legături cu clienți sau cu asociați, tu poți în același timp să te rogi pentru ei și să-i binecuvântezi. Când practici bucuria în realizările tale, viața ta este plăcută înaintea lui Dumnezeu. Iată un sfat: din când în când, adu-ți aminte să te oprești și să-I mulțumești lui Dumnezeu că poți face ceva ce îți place!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise