text Devotionale

Prietenul Lui Dumnezeu

de David Wilkerson
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: David Wilkerson
Luaţi în considerare modul în care Dumnezeu Însuşi a descris relaţia Sa cu Avraam: „Avraam, prietenul Meu” (Isaia 41:8). La fel şi Noul Testament ne spune: „Avraam a crezut pe Dumnezeu…şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu” (Iacov 2:23).

Ce cuvinte elogioase, de a fi numit prietenul lui Dumnezeu. Majoritatea creştinilor au cântat binecunoscutul cântec, „Ce Prieten avem noi în Isus.” Respectivul pasaj biblic prezintă acest adevăr cu putere. Faptul că Creatorul universului l-a numit pe acest om prietenul Său pare ceva dincolo de înţelegerea omenească. Totuşi, aceasta s-a întâmplat cu Avraam. Este un semn al intimităţii profunde a acestui om cu Dumnezeu.

Cuvântul în ebraică pe care-l foloseşte Isaia pentru prieten aici semnifică afecţiune şi apropiere. Iar în greacă cuvântul folosit de Iacov pentru prieten înseamnă un tovarăş drag, apropiat. Ambele implică o intimitate adâncă şi împărtăşită.

Cu cât mai mult ne apropiem de Cristos, cu atât mai mare devine dorinţa noastră de a trăi totalmente în prezenţa Sa. Mai mult decât atât, începem să vedem mai clar faptul că Isus este singura adevărata noastră temelie.

Biblia ne spune că Avraam „aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu” (Evrei 11:10). Pentru Avraam nimic în această viaţă nu era trainic. Scriptura spune că lumea era „un loc străin” pentru el. Nu era un loc în care să dai drumul la rădăcini. Ţara cerească la care tânjea Avraam nu este, literalmente, un loc. Mai degrabă, este a fi acasă cu Tatăl. Vedeţi, cuvântul în ebraică pentru această frază, „ţară cerească”, este Pater. El vine din rădăcina unui cuvânt care semnifică Tată. Deci, ţara cerească pe care o căuta Avraam era, literalmente, un loc împreună cu Tatăl.

Cu toate acestea, Avraam nu era un mistic. El nu era un ascetic cu aere de sfânt care trăia într-o lume imaginară spirituală. Acest bărbat a trăit o viaţă pământească, fiind implicat din greu în lucrurile lumii. La urma urmei, el era proprietarul a mii de capete de vite. El mai avea şi destui slujitori care formau o oaste mică. Avraam trebuia să fi fost un om ocupat, direcţionând slujitorii săi şi cumpărând şi vânzând vitele, oile şi caprele sale.

Cu toate acestea, într-un mod oarecare, în ciuda multiplelor sale afaceri şi responsabilităţi, Avraam a găsit timp pentru intimitate cu Domnul.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise