text Devotionale

PROMISIUNILE SE ÎMPLINESC PRIN CREDINȚA ÎN DUMNEZEU

de Fundația S.E.E.R.
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Așteapt-o, căci va veni și se va împlini negreșit” (Habacuc 2:3)

Ți-a făcut vreodată Cuvântul lui Dumnezeu o promisiune care omenește vorbind nu vezi cum s-ar putea împlini? Citește și acest verset: „dacă zăbovește, așteapt-o, căci va veni și se va împlini negreșit.” Dumnezeu duce lucrurile la îndeplinire conform unui plan și orar, iar tu faci parte din planificarea Lui. Fii sigur că nimic din ce ți se întâmplă nu poate împiedica planul lui Dumnezeu pentru viața ta. Când Dumnezeu îți face o promisiune, e ca o sămânță. Mai întâi, ea trebuie să cadă în solul fertil al credinței, apoi trebuie să i se dea timp să încolțească și să crească. Pe urmă trebuie udată regulat prin rugăciune și prin Cuvântul lui Dumnezeu. Ea nu se va împlini pentru că tu insiști sau încerci să manipulezi; „Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu’, zice Domnul” (Zaharia 4:6). Dacă Dumnezeu ți-a promis ceva, bazează-te pe Cuvântul Său și rostește aceste cuvinte: „Viața mea nu se poate sfârși până nu se va întâmpla lucrul acesta!” Istoria vieții lui Iosif s-ar putea rezuma prin acest verset: „până la vremea când s-a întâmplat ce vestise el și până când l-a încercat Cuvântul Domnului” (Psalmul 105:19). De ce punem ceva la încercare? Pentru a-i verifica tăria; ca să vedem dacă rezistă sau se sfărâmă sub presiune. Ce promisiune ți-a făcut Dumnezeu? Îl crezi? Cât de puternică îți este credința? Dacă este slabă, Dumnezeu te va readuce în școala credinței ca să-ți înveți lecțiile, să treci examenele și să promovezi. „Fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută.” (Evrei 11:6) Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: nu-ți pierde credința în Dumnezeu, și promisiunea se va împlini!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise