text Devotionale

Propovăduiți Evanghelia

de Maria Nechita
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Nechita

Propovăduiți Evanghelia (1)

Marcu 16:15-20.”Apoi le-a zis: ”Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură. Cine va crede și se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit. Iată semnele care vor însoți pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; vor lua în mână șerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; își vor pune mâinile peste bolnavi și bolnavi se vor însănătoșa. Domnul Isus după ce a vorbit cu ei, S-a înălțat la cer și a șezut la dreapta lui Dumnezeu. Iar ei au plecat și au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei și întărea Cuvântul prin semnele care-i însoțeau.”

Ultimul lucru a Domnului Isus după înviere a fost, trimiterea ucenicilor Lui în lume, să propovăduiască Evanghelia, care tocmai le-o arătase prin întruparea, trăirea Lui împreună cu ei, însoțită de semnele și minunile care El, Le-a făcut în fața lor în acel timp și care au culiminat cu moartea și învierea Lui din morți. Evanghelia a fost și este PUTEREA lui Dumnezeu, prin care poate fi mântuit oricine crede, această ”Veste Bună ”. Romani 1:16. Evanghelia trebuie AUZITĂ, iar auzirea aceasta vine prin Cuvânt, adică Evanghelie. Romani 10:17. Ucenicii trebuiau să vorbească, să explice, să mărturisească și să-i ajute pe oameni să dorească această învățătură a lui Isus, iar când o vor auzi, în inimile oamenilor va veni credința, care va aduce în om neprihănirea Lui Dumnezeu. Acesta este momentul ”nașterii din nou ” premergător botezului în apă, despre care Domnul Isus zice în vers. 16.”Cine va crede și se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit.” Cei ce vor fi osândiți, vor fi pentru că nu au crezut Evanghelia lui Isus. Intervalul dintre a crede și a face botezul poate fi scurt, avem exemplu famenul Etiopian. Duhul Sfânt face lucrarea Lui spontan în om, dar botezul în apă, de multe ori se mai amână, cu toate că omul este născut din nou, pentru că oamenii sunt diferți. Domnul Isus continuă să spună ucenicilor: ”Iată semnele care vor însoți pe cei ce vor CREDE.” Înțelegem că cei ce vor crede sunt cei care au auzit propovăduirea Evangheliei, au crezut Cuvântul, au fost născuți din nou, prin Duhul Sfânt și au fost botezați în apă. Și acum ce am descoperit este că Domnul Isus nu mai condiționează ”SEMNELE”de nimic altceva. Nici de rugăciune ca să aibă putere să facă semne și nici chiar botezul Duhului Sfânt, care încă nu fusese trimis pe pământ. Pe toți cei ce vor crede, SEMNELE îi vor ÎNSOȚI. Mare lucru, TOȚI! Și dacă cei ce au crezut, și-s mântuiți mai au încă lucruri greșite în viața lor, înseamnă că sunt însoțiți de aceste semne. A spus Isus, este da și amin! Vedem în 1 Corinteni că erau toți oameni ai credinței, pe care Pavel îi numește frați sfinți, chemați să fie sfinți, care aveau toate draurile Duhului Sfânt, printre ei și totuși trăiau o viață în care păcatul era la culme. Ce lipsea acestor sfinți? Lipsea continuarea propovăduiri Evangheliei și înțelegerea neprihănirii lui Hristos, în ei și că după mântuire începe creșterea în credință, maturizarea... Și totuși puneau mâinile peste bolnavi și bolnavi se vindecau, scoteau draci, vorbeau în limbi noi, puteau lua în mână șerpi și chiar otrava nu i-ar fi omorât. Așa le-a vorbit atunci Isus și așa este și cu noi acum. De aceea eu nu dau cu piatra, în nimeni care ar face semne, chiar dacă nu-i matur în credință și nu a ajuns la integritatea lui Hristos, ci mai degrabă l-aș ajuta să înțeleagă că are nevoie de CREDINȚĂ în continuare, pentru creștere și maturizare în asemănarea cu Hristos. Pentru a-și cunoaște identitatea și înțelepciunea de a face să moară prin Duhul faptele firii. Romani 8:13. Rămânând blocați la semne și drarurile Duhului, înseamnă creștini imaturi hrăniți cu lapte și care vor face alți ucenici tot până la această dimensiune, în care Evanghelia pierde, Biserica pierde și cu timpul ajung să nu se deosebească de lume, aducând defavoare lucrării lui Hristos, care dorește să înfățișeze înaintea Tatălui, o Biserică, sfântă, curată, neîntinată, exact ca Mirele ei, care normal este CAPUL, Isus și Biserica Trupul Lui pe pământ. Amin!



Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise