Capitolul 9
9:1-3 „Înţelepciunea şi-a zidit casa şi-a tăiat cei şapte stâlpi. Şi-a junghiat vitele, şi-a amestecat vinul şi-a pus masa. Şi-a trimes slujnicele şi strigă, de pe... vârful înălţimilor cetăţii:”
Înainte ca înţelepciunea să vorbească, ea şi-a zidit casa şi şi-a zidit-o pe o temelie solidă, folosind aici metafora „şapte stâlpi”. Aceasta înseamnă, pe de o parte, aşa cum am văzut în capitolul precedent, că D-zeu nu spune un lucru fără să-l fi judecat înainte, fără să-l fi probat că funcţionează, iar pe de altă parte, că un om înţelept vorbeşte cu chibzuinţă, cu înţelepciune, nu doar aruncă vorbe ca să se afle în treabă. Omul respectiv a văzut că ceea ce spune la altcineva funcţionează şi în viaţa lui şi nu cere de la altcineva mai mult decât lui însuşi. El vorbeşte echilibrat despre familia altuia, căci ştie că nici familia sa nu-i întotdeauna uşă de biserică. El încearcă să se pună în locul celui căruia îi cere să facă un anumit lucru, simte povara şi nu-l dispreţuieşte pe aproapele său. Aici se mai spune că înţelepciunea şi-a tăiat vitele, adică înţeleptul pregăteşte, judecă sfatul înainte să-l spună cuiva şi plăteşte preţul pentru ospăţul ce-l oferă altora. Apoi el nu lucrează singur ci are ajutoare, el ajută pe alţii şi alţii îl ajută pe el. Uneori el se ridică pe locuri înalte şi de acolo îi cheamă pe oameni la lucruri bune, la Adevăr.
9:4-6 „Cine este prost, să vină încoace! Celor lipsiţi de pricepere le zice:Veniţi de mâncaţi din pâinea mea şi beţi din vinul pe care l-am amestecat! Lăsaţi prostia şi veţi trăi şi umblaţi pe calea priceperii! ”
Nimănui nu-i place să i se spună că este prost şi la drept vorbind nimeni nu are dreptul să spună cuiva aceasta. Singurul D-zeu are dreptul acesta, El cunoaşte cu adevărat prostia umană şi o poate trata. Tratamentul acesta se face venind şi ascultând de înţelepciunea lui D-zeu, de sfaturile Lui, de poruncile Lui. „Prost” are sensul aici şi de neîncercat, nechibzuit, stângaci, neîndemânatic şi de aceea venind la ascultarea de El primim mai multă dexteritate, îndemânare, pricepere şi chibzuinţă cu privire la lucrurile vieţii veşnice dar şi ale celei de pe pământ. Omul ţine de multe ori la o prostie pentru că nu cunoaşte altă cale, pentru că n-a fost învăţat într-un mod corect, n-a fost educat în ascultare de D-zeu. Dar sunt mulţi oameni care renunţă la prostia păcatului când aud Cuvântul lui D-zeu, poruncile, voia şi promisiunile Lui. Anii vieţii unui om se pot scurta când ascultă de prostia fumatului, băutului, desfrâului şi a altora ca acestea dar se pot lungi când lasă nebuniile acestea şi vine de ascultă de înţelepciunea lui D-zeu.
9:7-9 „Celce mustră pe un batjocoritor îşi trage dispreţ şi celce caută să îndrepte pe cel rău se alege cu ocară. Nu mustra pe cel batjocoritor, ca să nu te urască; mustră pe cel înţelept şi el te va iubi! Dă înţeleptului şi se va face şi mai înţelept; învaţă pe cel neprihănit şi va învăţa şi mai mult!”
Aici Solomon trage o concluzie pe care a observat-o din viaţa de toate zilele. Dacă mustri pe cel care iubeşte un lucru rău s-ar putea ca acesta să se întoarcă împotriva ta. Dacă vei spune un vis sau o vedenie cuiva care iubeşte şi trăieşte într-un lucru rău, s-ar putea să fii defăimat şi micile tale greşeli să le facă cât casa. E adevărat că şi modul de a mustra este important şi cel care mustră ar trebui să o facă cu dragostea adevărului, nu mânat de o dorinţă de a vedea doar paiul din ochiul celuilalt. Trebuie să se gândească şi dacă el ar putea primi mustrarea respectivă. Dar uneori, oricum ai vrea să desparţi pe cineva de un obicei rău, s-ar putea să te alegi cu ocară. Astfel că Solomon spune în continuare să nu mai mustri pe cel batjocoritor, pe cel care ia în derâdere tot ce-i sfânt căci cu el ajungi uşor la ceartă şi cu el cearta nu se termină niciodată. Însuşi Domnul Isus spunea să nu arunci mărgăritarele porcilor ca nu cumva să se întoarcă la tine şi să te rupă. Omul batjocoritor te va urâ şi-ţi va face rău atunci când va putea. E adevărat însă că D-zeu ne poate păzi de omul rău şi la urma urmei El face dreptate între oameni. Însă aici se mai spune să înveţi şi să mustri pe cel înţelept, pe cel dornic de D-zeu, pe cel care vrea mai mult. Ca şi la şcoală uneori. Există copii care nicicum nu vor să înveţe, nicicum nu pricep dar există unii care pricep şi ai cui preda, ai pe cine învăţa. Un astfel de copil trebuie uneori ajutat mai mult, printr-un meditator particular în ramura unde lui îi place, căci în clasă profesorul trebuie să explice pentru toţi, la un nivel mediu. Tot la fel D-zeu explică mai multe celor care-l caută pe El şi pricep căile Lui. Are cui vorbi, are pe cine învăţa şi este plin de bucurie când cineva înţelege căile Lui. D-zeu mustră şi învaţă iar mustrarea Lui este la fel de valoroasă ca şi binecuvântarea Lui.
9:10-12 „Începutul înţelepciunii este frica de Domnul; şi ştiinţa sfinţilor, este priceperea. Prin mine ţi se vor înmulţi zilele şi ţi se vor mări anii vieţii tale. Dacă eşti înţelept, pentru tine eşti înţelept; dacă eşti batjocoritor, tu singur vei suferi.”
Orice lucru îşi are un început iar pentru a putea începe să fii înţelept trebuie să ai frică şi respect faţă de D-zeu. Câtă vreme cineva este total indiferent faţă de D-zeu, nu-i pasă de ce spune El, ba nici nu crede că e bine să iubească adevărul şi bunătatea, ci din contră vorbeşte împotriva lui D-zeu iar apoi diavolul îi orbeşte ochii şi nici nu mai crede în D-zeu-căci păcatele omului îl orbesc- un astfel de om nu a intrat încă pe poarta înţelepciunii ci rătăceşte în mersul vieţii sale şi nu ştie încotro se îndreaptă. Se apropie de mormânt fără nicio speranţă de mai bine. Singura lui speranţă rămâne că nimeni nu-l va mai trage la socoteală pentru păcatele pe care le-a făcut, numai că speranţa aceasta a lui este înşelătoare. Tot ce-a făcut el pe pământ s-a păstrat în cartea îngerului său care a fost cu el de la naştere până la moarte şi a înregistrat totul.
Solomon din nou repetă aici că prin ascultarea de înţelepciunea lui D-zeu, anii pe pământ ai unui om se pot lungi, ca să nu mai vorbim de promisiunile vieţii veşnice ale celui care-L ascultă pe El. O ultimă idee subliniată aici este că la urma urmei omul însuşi este beneficiarul roadelor ascultării sau ale neascultării de D-zeu, omul înţelept va culege ce a semănat precum şi batjocoritorul va primi cum a făcut. D-zeu tot la fel de mare rămâne ori că cineva alege înţelepciunea ori că alege prostia. Cel batjocoritor îşi bate joc de mulţi, prin faptele şi vorbele lui, dar şi el îşi „găşeşte naşul”-cum zice proverbul românesc „orice naş îşi are naşul”- şi s-ar putea ca un astfel de om să fie pedepsit printr-un om la fel de rău.
9:13-15 „Nebunia este o femeie gălăgioasă, proastă şi care nu ştie nimic. Ea şade totuşi la uşa casei sale, pe un scaun, pe înălţimile cetăţii, ca să strige la trecătorii, cari merg pe calea cea dreaptă:”
Nebunia este asemănată aici cu o persoană gălăgioasă care vorbeşte multe, vrea să arate câte ştie sau câte ar putea ea face dacă ar fi în locul lui cutare sau cutare. Ea ar lucra, ar conduce mai bine decât celălalt. Dacă înţelepciunea vorbeşte, nu trebuie să uităm că şi prostia vorbeşte şi-i cheamă pe oameni la ospăţul ei. Ea se ridică de multe ori pe scaune înalte, în parlamentele lumii, la catedre şi birouri judecătoreşti şi strigă la cei care merg pe calea bună să asculte de ea. Ea nu-i cheamă pe cei nebuni, ei au băut deja din apele ei dulci dar otrăvite, ci pe cei care merg pe calea dreaptă. Pe tine care te-ai întors la D-zeu te cheamă prietenul tău la pahar din nou, la distracţii şi la alte prostii. Atunci când începi să mergi pe calea pocăinţei vor veni la tine oameni care până atunci nu te-au băgat în seamă şi-ţi vor spune vrute şi nevrute, vor defăima calea bună a lui Cristos. Prostia nu tace, ea defaimă Cuvântul lui Cristos.
9:16-18 „Cine este prost, să vină aici! Iar celui fără minte îi zice: Apele furate sunt dulci şi pâinea luată pe ascuns este plăcută! El nu ştie că acolo sunt morţii, şi că oaspeţii ei sunt în văile locuinţei morţilor.”
Prostia se pretinde că este în stare să înveţe pe alţii, pe cei neştiutori, neiniţiaţi şi-i cheamă să vină la şcoala ei. Ea are multe şcoli răspândite pe tot pământul unde se învaţă minciuna. În cărţile, emisiunile sau filmele prostiei se descriu cu lux de amănunte aventuri păcătoase ale celor neloiali în căsătorie şi-ţi dă impresia cât de deştept a fost el sau ea şi că lucrurile pe care le-au făcut ei pe ascuns ce fericire mare le-a adus, sau îţi arată tot felul de fraude şi cum ai putea să înşeli pe celălalt. În alte locuri ale prostiei sunt descrise religii păgâne, moarte demult dar pe care ea încearcă să le învie din nou. Cel care merge la şcoala prostiei îi învaţă meseria fără să ştie că în final îşi pierde sufletul, căci prostia l-a învăţat să nu-i pese de suflet, că nu există nimic după moarte şi că la urma urmei unde vor merge alţii va merge şi el, distrează-te astăzi căci mâine nu mai poţi, îl învaţă ea. Prostia vrea doar desfrâu, bani şi faimă iar de restul îşi bate joc. Sfârşitul prostiei va fi însă în iadul de foc, departe de faţa lui D-zeu.
Concluzii:
- Înţelepciunea îi cheamă pe oameni la şcoala sa dar şi prostia îi cheamă la fel;
- Nu arunca mărgăritarele tale celui prea batjocoritor, nu-l mai mustra, are D-zeu altă metodă pentru el;
- D-zeu rămâne la fel de mare indiferent dacă cineva ascultă de El sau nu;
- Prostia este gălăgioasă, vorbeşte multe fără rost de multe ori;
- Prostia te învaţă la şcoala ei cum să înşeli şi să minţi, de aceea ocoleşte-o.
