text Devotionale

REZISTĂ, AJUTORUL ESTE GATA SĂ VINĂ

de Fundația S.E.E.R.
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Părul capului lui a început iarăşi să crească” (Judecători 16:22)

Când ne gândim la Samson, de obicei ne gândim la eșecurile sale, după cum reies din istorisirea înfierbântată dintre el și Dalila. Este adevărat că Samson a pierdut totul: părul, puterea, văzul, poziția, familia și reputația. Cel mai puternic om pe care l-a văzut Israelul vreodată se afla acum într-o închisoare filisteană: orb, umilit, și măcinând porumb. Însă lucrurile nu se sfârșesc decât atunci când Dumnezeu spune că s-au sfârșit! În starea lui cea mai de jos, Samson a strigat către mila lui Dumnezeu și a primit-o. „Părul capului lui a început iarăşi să crească”. Părul, care a reprezentat secretul puterii sale, a crescut. Drept rezultat, cele mai extraordinare momente ale lucrării sale au fost ultimele! Astăzi, el este amintit cu onoare în cartea Evrei (11:32), în capitolul eroilor credinței. Promisiunea lui Dumnezeu este următoarea: „Dar cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă și nu obosesc, umblă și nu ostenesc.” (Isaia 40:31). Poate suferi chiar acum, dar ai răbdare, ajutorul vine când nici nu te aștepți. Poate te-ai rugat: „Doamne, am căzut și nu mă mai pot ridica.” Rezistă, Dumnezeu îți va veni în ajutor. El va veni să te scape și să te elibereze. El te va elibera de robie și te va restaura. În Vechiul Testament, când patriarhul Iov se lupta cu boala, cu falimentul și cu pierderea grea, el a spus: „Dacă omul odată mort ar putea să mai învieze, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, până mi se va schimba starea în care mă găsesc” (Iov 14:14). Dumnezeu l-a restaurat pe Iov și i-a dat de două ori mai mult decât a pierdut. Iar El dorește să facă la fel și pentru tine. Așadar rezistă – ajutorul este gata să vină!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise