text Devotionale

RUGĂCIUNE ÎMPOTRIVA UNELTIRILOR

de Corneliu Livanu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu

Neem. 6.9-14 Toţi oamenii aceştia voiau să ne înfricoşeze şi îşi ziceau: „Li se va înmuia inima şi lucrarea nu se va face.” Acum, Dumnezeule, întăreşte-mă! M-am dus la Şemaia, fiul lui Delaia, fiul lui Mehetabeel. El se închisese şi a zis: „Hai împreună în casa lui Dumnezeu, în mijlocul Templului şi să închidem uşile Templului; căci vin să te omoare.” Eu am răspuns: „Un om ca mine să fugă? Şi care om ca mine ar putea să intre în Templu şi să trăiască? Nu voi intra!” Şi am cunoscut că nu Dumnezeu îl trimitea. Ci a prorocit aşa pentru mine, fiindcă Şanbalat şi Tobia îi dăduseră argint. Şi, câştigându-l astfel, nădăjduiau că am să mă tem şi că am să urmez sfaturile lui şi să fac un păcat. Ei s-ar fi folosit de această atingere a bunului meu nume, ca să mă umple de ocară. Adu-Ţi aminte Dumnezeule, de Tobia şi de Şanbalat şi de faptele lor. Adu-Ţi aminte şi de Noadia, prorociţa, şi de ceilalţi proroci care căutau să mă sperie!

Una din armele vrăjmaşului este frica de oameni. Fericit este acel slujitor al lui Dumnezeu care nu cade într-o astfel de capcană. Dacă ne temem de Dumnezeu nu avem nicio frică de vreo faţă omenească. Un astfel de om era prin excelenţă dregătorul Neemia. Planul celor răi a fost dat peste cap pentru că Neemia s-a rugat lui Dumnezeu care l-a înzestrat cu darul discernerii duhurilor. De pildă, el a cunoscut că Şemaia, fiul lui Delaia, nu-i aducea un mesaj de la Dumnezeu când l-a sfătuit să fugă. De asemea, Neemia cunoştea prevederea Scripturii care-i interzicea intrarea în Templu sub pedeapsa cu moartea. Putem fi înşelaţi foarte uşor de către cel rău dacă nu cunoaştem Biblia. Prorocii falşi au, de obicei, motivaţii false. Motivaţia lui Neemia era să facă voia lui Dumnezeu care l-a trimis la Ierusalim. Dar Şanbalat şi Tobia, prorociţa Noadia şi alţii asemenea lor aveau un mesaj de derutare a lui Neemia ca să nu se facă lucrarea Domnului. În astfel de situaţii noi ne alimentăm inima cu puterea de sus prin rugăciune. Neemia Îi aduce aminte lui Dumnezeu că nişte oameni rău intenţionaţi au cheltuit bani pentru plata unui diversionist, ca Şemaia, cu scopul ca să-l sperie şi să-l facă să greşească într-un fel ca să poată fi acuzat că nu respectă Legea lui Moise. Dumnezeu însă a vegheat asupra lui Neemia şi astfel reacţiile sale la toate aceste atacuri au fost echilibrate şi pline de înţelepciune. Lucrarea lui Dumnezeu a mers înainte iar diversioniştii şi prorocii falşi au rămas de ruşine.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise