RUGĂCIUNE PENTRU MISIUNEA LUI TIMOTEI

2 Tim. 1.3-7 Mulţumesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu o conştiinţă curată, din moşi-strămoşi, că neîntrerupt te pomenesc în rugăciunile mele, zi şi noapte. Căci mi-aduc aminte de lacrimile tale şi doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie. Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care a locuit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta Eunice, şi sunt încredinţat că şi în tine. De aceea, îţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele. Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.

Pavel l-a cunoscut pe Timotei în Listra din prima călătorie misionară. Timotei a devenit cu timpul copilul său în credinţă de care îşi aminteşte cu plăcere şi dragoste în ultima epistolă scrisă din închisoare. Prin rugăciunea sa de mulţumire adusă Domnului pentru Timotei, Pavel este conştient că Dumnezeu i l-a scos în cale. Deşi provenea dintr-o familie mixtă, mamă evreu şi tată grec, copilul Timotei le datorează mamei şi bunicii sale educaţia sa religioasă pentru care Pavel l-a îndrăgit atât de mult şi l-a luat cu el în misiune. Credinţa neprefăcută a tânărului Timotei şi lacrimile sale fierbinţi vărsate în timpul rugăciunii copleşesc amintirile apostolului aflat în temniţă pentru Hristos. Pe lângă aceste frumoase emoţii experimentate de ucenic Pavel nu uită să pomenească cea mai imortantă investiţie spirituală din viaţa lui Timotei: darul lui Dumnezeu, care este Duhul Sfânt dat prin punerea mâinilor, în urma rugăciunii. Pentru ca Duhul Sfânt să se manifeste în viaţa lui Timotei şi în viaţa noastră este necesar să alungăm frica din inimă. În această privinţă apostolul Ioan are ceva foarte important de zis: „În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârşită alungă frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa şi cine se teme (de oameni, n. n.) n-a ajuns desăvârşit în dragoste.” (1 Ioan 4.18) Salvarea lui Timotei de la timiditatea sa naturală avea să vină de la darul lui Dumnezeu care constă, potrivit opiniei lui Pavel, în „putere, dragoste şi chibzuinţă”. Puterea este puterea mărturiei pe care suntem chemaţi s-o dăm în favoarea Domnului Isus printre cei nemântuiţi. Dragostea este Isus Hristos domnind pe tronul inimii noastre şi care împreună cu Duhul Sfânt ne ajută în drumul către cer să păşim încrezători spre ţintă. Chibzuinţa este indicatorul obiectiv al maturităţii spirituale până în ziua în care vom fi, cu El şi ca El, la întâlnirea din văzduh pe norul cel de slavă al învierii Sale glorioase. Să spunem îmreună cu Duhul Sfânt: „Amin! Vino, Doamne Isuse!”