text Devotionale

RUGĂCIUNE PENTRU POCĂINŢĂ ŞI IERTARE

de Corneliu Livanu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu

Amos 7.1-3 Domnul Dumnezeu mi-a trimis vedenia aceasta: Iată, El făcea nişte lăcuste în clipa când începea să crească otava; era otava după cositul împăratului. Şi după ce au mâncat ele cu desăvârşire toată iarba din ţară, am zis: „Doamne Dumnezeule, iartă! Cum ar putea să stea Iacov în picioare? Căci este aşa de slab!” Atunci Domnul S-a căit de lucrul acesta: „Nu se va întâmpla una ca aceasta, a zis Domnul.”

Mijlocirea lui Amos este direct stimulată de vedeniile de care i-a făcut parte Dumnezeu. El este profetul care a scris: „Nu, Domnul Dumnezeu nu va face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi proroci.” (Amos 3.7) Această declaraţie se poate împlini oridecâteori deschidem Biblia, o citim şi ne lăsăm călăuziţi de Duhul Sfânt în rugăciune. Cuvântul „vedenie” poate fi asimilat şi cu expresia „viziune”. Ceea ce a făcut Amos în rugăciunea sa de mijlocire pentru Israel, după ce Dumnezeu îi arătase pedepsele care se pregăteau să vină peste conaţionalii săi, suntem şi noi chemaţi să facem când Dumnezeu ne cheamă pe baricada rugăciunii de mijlocire. În Geneza 32 Iacov într-adevăr s-a luptat cu Dumnezeu şi a ieşit biruitor. Dar în textul acesta profetul îl vede atât de slab pe Iacov şi se întreabă înaintea Domnului: „Cum ar putea să stea Iacov în picioare? Căci este atât de slab!” Rezulatatul acestei rugăciuni sincere şi simple a fost acela că Dumnezeul cel Atotputernic s-a lăsat înduplecat de acest mijlocitor şi a decis pe loc: „Nu se va întâmpla una ca aceasta, a zis Domnul.” Dumnezeu are şi astăzi nevoie de asemenea mijlocitori sau străjeri pentru Israel şi pacea Ierusalimului, pentru România şi pentru toate ţările continentelor lumii unde se vesteşte Evanghelia Domnului Isus Hristos. Nu trebuie să fii neapărat un mare teolog ca să accepţi slujba aceasta. Amos nu era decât un om simplu, „unul din păstorii din Tecoa”. (Amos 1.1) Când regele Amaţia i-a zis lui Amos: „Pleacă, văzătorule, şi fugi în ţara lui Iuda! Mănâncă-ţi pâinea acolo şi proroceşte acolo.”, Amos i-a răspuns: „Eu nu sunt nici proroc, nici fiu de proroc, ci sunt păstor şi culegător de roade ale sicomorului.” (Amos 7.12,14) Să notăm, deci, smerenia lui Amos înaintea Domnului, dar şi dârzenia sa cu care a luptat împotriva păcatului. Dumnezeu să ne ajute şi pe noi în această privinţă. 1

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise