RUGĂCIUNEA CA BENEDICŢIE

2 Cor. 1.2-4 Har şi pace vouă de la Dumnezeu; Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos! Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru, Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca prin mângâierea prin care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!

Binecuvântarea semenilor noştri, împreună cu binecuvântarea lui Dumnezeu, conferă rugăciunilor mai multă putere, tărie şi convingere. Nu putem trăi o viaţă creştină abundentă fără harul şi pacea lui Dumnezeu. În a doua sa Epistolă către Corinteni Pavel îşi apără apostolia în faţa contestatarilor săi. Cu ajutorul rugăciunii şi al perseverenţei el face din necazurile sale un motiv de încurajare şi mângâiere pentru cei care trec prin suferinţe din pricina credinţei în Hristos. Necazul nu vine niciodată singur. Pe lângă persecutorii iudei ai credinţei creştine mai erau împotriva lui Pavel acei „apostoli mincinoşi, lucrători înşelători, şi care se prefăceau în apostoli ai lui Hristos” (2 Cor. 11.13). Aceştia îi măreau suferinţa şi dezamăgirea. El era convins că în spatele lucrătorilor răi se ascundea, de fapt, Satan în haina unui înger de lumină. Nu poţi mângâia pe un astfel de om care se pretinde a fi un slujitor al neprihănirii, când în realitate el îl slujeşte pe tatăl minciunii. Să-L lăsăm pe Duhul Sfânt să ne conducă El felul în care îi binecuvântăm pe alţii în Numele Tatălui şi al Fiului Său, Domnul Isus Hristos. Ştim din Evanghelie că Hristos i-a binecuvântat pe cei care L-au urmat până la capăt, până în ultima clipă când şi-au dat viaţa pentru El ca martiri, dar în schimb pe farisei şi cărturari i-a mustrat aspru înainte de a merge spre cruce, în Matei 23.