text Devotionale

RUGĂCIUNEA CUM A SPECIFICAT-O HRISTOS

de Corneliu Livanu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu

Mat. 7.7-11 Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide. Căci oricine cere, primeşte; cine caută găseşte; şi celui ce bate i se deschide. Cine este omul acela dintre voi care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? Sau, dacă-i cere un peşte, să-i dea un şarpe? Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce I le cer!

Potrivit acestui text rugăciunea este ca şi cum ai căuta nişte comori spirituale de mare preţ. Pentru o astfel de acţiune este necesară multă perseverenţă. Teoretic toţi oamenii ar trebui să acceseze aceste comori ale harului divin, dar realitatea este alta. Trebuie în prealabil ca oamenilor să li se deschidă ochii minţii şi ai inimii pentru valorile pe care li le oferă Dumnezeu, şi în consecinţă să le ceară, să le caute cu credinţă şi să bată la uşa îndurării divine. Exprimarea Domnului Isus prin cuvântul „oricine” exprimă universalitatea rugăciunii de cerere valabilă pentru orice muritor, deoarece Dumnezeu nu face discriminare între oameni după criterii stabilite în mod arbitrar, cum ar fi: culoarea feţii, naţionalitatea, sexul, cetăţenia, statutul social, vârsta biologică, pregătirea academică sau starea materială. Uşa rugăciunii este valabilă pentru toţi. Oricine I se poate adresa Creatorului în baza credinţei sădită în inimă de către Duhul Sfânt, în Numele lui Isus Hristos. Calitatea de Tată a Creatorului, pentru oamenii rugăciunii, apare cu necesitate absolută în inimile celor care L-au primit pe Hristos ca Mântuitor şi Domn. Domnul Isus Îl compară, prin contrast, pe Tatăl ceresc cu orice tată evreu, care în ciuda defectelor şi limitelor sale, are totuşi grijă de copiii săi şi le satisface cererile. Cu atât mai mult Dumnezeu din cer va face la fel cu copiii Săi dându-le lucrurile bune de care au nevoie ca de aer. Expresia cea mai înaltă a acestor „lucruri bune” este, desigur, Duhul Sfânt, promis de Tatăl şi trimis de Fiul Bisericii. Să avem deplină încredere că Duhul Sfânt, nu numai că ne aduce în viaţă toate acele lucruri bune de care avem nevoie, dar El ne şi păstrează curaţi în faţa acestei lumi idolatre şi tot mai anti-creştine. Să veghem ca în aceste zile din urmă să ne păzim credinţa într-un cuget curat.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise