text Devotionale

RUGĂCIUNEA DE LAUDĂ DIN TEMNIŢĂ: PAVEL ŞI SILA

de Corneliu Livanu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu

Fapte 16.25-34 Pe la miezul nopţii Pavel şi Sila se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu, iar cei închişi îi ascultau. Deodată, s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa că s-au clătinat temeliile temniţei. Îndată, s-au deschis toate uşile şi s-au dezlegat legăturile fiecăruia. Temnicerul s-a deşteptat; şi când a văzut uşile temniţei deschise, a scos sabia şi era să se omoare, căci credea că cei închişi au fugit. Dar Pavel a strigat cu glas tare: „Să nu-ţi faci niciun rău, căci toţi suntem aici.” Atunci temnicerul a cerut o lumină, a sărit înăuntru şi, tremurând de frică, s-a aruncat la picioarele lui Pavel şi ale lui Sila; i-a scos afară şi le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit tu şi casa ta.” Şi i-au vestit Cuvântul Domnului, atât lui cât şi tuturor celor din casa lui. Temnicerul i-a luat cu el, chiar în ceasul acela din noapte, le-a spălat rănile şi a fost botezat îndată, el şi toţi ai lui. După ce i-a dus în casă, le-a pus masa şi s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu.

Întotdeauna după un succes în lucrare, Diavolul pregăteşte o lovitură pentru a-i contracara şi descuraja pe slujitorul lui Dumnezeu. Aşa s-a întâmplat pe străzile oraşului Filipi, cu Pavel şi cu Sila, după ce au eliberat pe o tânără de un duh de ghicire al lui Pitom. Ea striga în urma lor şi spunea că sunt slujitorii Celui Preaînalt, iar Pavel n-a avut nevoie de o astfel de reclamă: i-a poruncit acelui duh să iasă imediat afară din persoana respectivă. Lucrurile s-au întâmplat întocmai, dar au sărit ca arşi stăpânii acelei roabe care şi-au pierdut câştigurile de pe urma ei. Apostolii au fost bătuţi şi aruncaţi în temniţă. Ei nu s-au lăsat biruiţi de amărăciune sau cârtire, ci dimpotrivă, se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu la miezul nopţii. Tot atunci a avut loc şi un cutremur care a deschis porţile închisorii şi apostolii au fost eliberaţi de temnicer. Cineva spunea că Dumnezeu a bătut din picior ca semn că i-a plăcut cântarea lui Pavel şi Sila şi astfel s-a produs cutremurul de pământ. Temnicerul s-a convertit la credinţa în Hristos şi i-a luat la el acasă pe slujitorii Domnului ca să le spele rănile şi să le ofere o masă. Toţi cei din casa temnicerului au crezut şi au fost botezaţi în apă. Vedem cât de minunat a lucrat Dumnezeu, în dreptul lui Pavel şi al lui Sila, care au răbdat suferinţa, s-au rugat şi I-au cântat Domnului laude. Acestea au atras atenţia lui Dumnezeu şi celor aflaţi în temniţă. Astfel s-a cutremurat nu numai pământul, ci şi inima temnicerului, cu toată casa lui, care s-a predat Domnului Isus Hristos în acea noapte de care şi-a amintit mereu când îşi expunea mărturia personală prietenilor săi.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise