text Devotionale

RUGĂCIUNEA ÎN NECAZURI ADÂNCI

de Corneliu Livanu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu

Ps. 42 Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule! Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; când mă voi duce şi mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu? Cu lacrimi mă hrănesc zi şi noapte, când mi se zice fără încetare: „Unde este Dumnezeul tău?” Mi-aduc aminte şi-mi vărs tot focul inimii în mine, când mă gândesc cum mergeam înconjurat de mulţime şi cum înaintam în fruntea ei spre Casa lui Dumnezeu, în mijlocul strigătelor de bucurie şi mulţumire ale unei mulţimi în sărbătoare. Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu. Îmi este mâhnit sufletul în mine, Dumnezeule; de aceea la Tine mă gândesc, din ţara Iordanului, din Hermon şi din muntele Miţear. Un val cheamă un alt val, la vuietul căderii apelor Tale; toate talazurile şi valurile Tale trec peste mine. Ziua, Domnul îmi dădea îndurarea Lui, iar noaptea, cântam laudele Lui şi înălţam o rugăciune Dumnezeului vieţii mele. De aceea, zic lui Dumnezeu, Stânca mea: „Pentru ce mă uiţi? Pentru ce trebuie să umblu plin de întristare, sub apăsarea vrăjmaşului?” Parcă mi se sfărâmă oasele cu sabia, când mă batjocoresc vrăjmaşii mei şi-mi zic neîncetat: „Unde este Dumnezeul tău?” Pentru ce te mâhneşti suflete şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu!

Între strigătele de bucurie şi mulţumire ale unei mulţimi în sărbătoare şi întrebarea vrăjmaşilor acestui psalmist „Unde este Dumnezeul tău?” se întinde toată istoria multimilenară a poporului Israel cu speranţa restaurării, ca un factor comun al tuturor profeţiilor biblice. Stând de vorbă cu propriul său suflet, psalmistul îşi încheie rugăciunea cu afirmaţia speranţei prin care triumfă asupra necazurilor prezente ştiind că secretul viitorului său este Dumnezeu, numit în text „mântuirea mea” şi „Dumnezeul meu”. Cel rău căuta să-l descurajeze pe evreul exilat şi să-l facă de ruşine cu întrebarea „Unde este Dumnezeul tău?” Dar în centrul acestui magnific psalm sunt descrise, în chip profetic, suferinţele Celui mai mare Evreu din toată istoria şi din toată veşnicia: suferinţele Mielului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră. În El se află răspunsul la întrebarea pusă de vrăjmaşii lui Israel şi pe care apostolul Pavel îl redă în toată profunzimea şi splendoarea sa spirituală în 2 Corinteni 5.19: „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări”. Iată ce legătură minunată este între acest psalm mesianic şi misiunea plină de pasiune a creştinului care vesteşte lumii moartea şi învierea lui Hristos!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise