text Devotionale

RUGĂCIUNEA INIMII MÂHNITE A LUI SAMUEL

de Corneliu Livanu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu

1 Sam. 15.10-14 Domnul a vorbit lui Samuel şi i-a zis: „Îmi pare rău că l-am pus pe Saul împărat, căci se abate de la Mine şi nu păzeşte cuvintele Mele.” Samuel s-a mâhnit şi toată noaptea a strigat către Domnul. S-a sculat dis-de-dimineaţă ca să se ducă înaintea lui Saul. Şi au venit şi i-au spus: „Saul s-a dus la Carmel şi iată că şi-a înălţat un semn de biruinţă, apoi s-a întors şi, trecând mai departe, s-a coborât la Ghilgal.” Samuel s-a dus la Saul şi Saul i-a zis: „Fii binecuvântat de Domnul! Am păzit cuvântul Domnului.” Samuel a zis: „Ce înseamnă behăitul acesta de oi care ajunge la urechile mele şi mugetul acesta de boi pe care-l aud?”

Dumnezeu l-a anunţat pe profetul Său, judecătorul Samuel, de adânca Sa durere cu privire la eşecul regelui Saul. Când oamenii Îl înlătură pe Dumnezeu lucrurile ies întotdeauna prost, indiferent de poporul sau perioada istorică la care ne referim. Auzind aceste triste cuvinte Samuel s-a întristat foarte tare ca şi cum eşecul lui Saul ar fi fost propriul său eşec. Să te rogi o noapte întreagă şi să strigi către Dumnezeu în rugăciune nu este nici simplu şi nici uşor. M-am întrebat cum ar fi trebuit să sune rugăciunea profetului? Citez câteva posibile comentarii ale oamenilor de rând din vremea de atunci sau chiar ale profetului însuşi: 1. Nu este vinovat Saul, ci acela care l-a pus rege; 2. „Am zis noi că acesta nu ne poate ajuta! ... ” (gând desprins din 1 Sam. 10.27- oameni dispreţuitori care la ungerea lui Saul nu i-au adus niciun dar, şi poate chiar s-au bucurat că au avut dreptate). Bunul nostru simţ ar trebui să nu ne permită să ne pară bine de eşecul altora; 3. E posibil ca Samuel să-L fi întrebat pe Domnul în noaptea aceea: „Dacă Tu, Doamne, ştiai că Saul va falimenta de ce m-ai trimis ca să-l ung rege al Israelului?”, etc. Dimineaţa Samuel s-a sculat nu cu gândurile sale, ci cu gândurile lui Dumnezeu, sau cu ceea ce Pavel numeşte în Filipeni 2 „gândul lui Hristos”. Iată o definiţie practică a rugăciunii: să renunţi la gândurile tale şi să accepţi, fără crâcnire, gândurile lui Dumnezeu. Judecătorul Samuel s-a dus direct la Saul să-l confrunte pe acesta cu păcatul său. N-a contat nici semnul public de biruinţă, ca un mausoleu, pe care Saul şi-l înălţase la Carmel, nici tonul triumfalist cu care i s-a adresat în mod inconştient profetului Domnului. A fost ceva suspect la această întâlnire: behăitul oilor şi mugetul boilor. Păcatul înfăptuit, în public sau în privat, ne trădează şi lasă întotdeauna urme adânci în conştiinţa noastră. Să ne pocăim cât mai urgent, dar nu ca Saul care a dat mai degrabă vina pe alţii, decât să-şi recunoască propria sa vină.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise