RUGĂCIUNEA MARINARILOR DINTRE NEAMURI

Iona 1.14-16 Atunci au strigat către Domnul şi au zis: „Doamne, nu ne pierde din pricina vieţii omului acestuia şi nu ne împovăra cu sânge nevinovat! Căci Tu Doamne, faci ce vrei!” Apoi l-au luat pe Iona şi l-au aruncat în mare. Şi furia mării s-a potolit. Pe oamenii aceia i-a apucat o mare frică de Domnul şi au adus Domnului o jertfă; şi I-au făcut juruinţe.

S-a întâmplat că Iona, în fuga lui de Dumnezeu, s-a îmbarcat pe corabia acelor marinari. Ei n-aveau nicio vină din acest motiv. Furtuna a venit din senin peste toţi şi le punea viaţa în pericol. În această situaţie fără ieşire fiecare călător de pe vas s-a cercetat pe sine şi a făcut apel la zeităţile în care credea. Când marinarii l-au întrebat şi pe Iona cine este, de unde vine şi încotro merge, el a fost foarte sincer şi le-a spus că fuge de Dumnezeul lui Israel. Soluţia de a scăpa de furtună, le-a zis Iona acelor marinari, este să m-aruncaţi în mare şi furtuna se va potoli. De unde ştia el aceste lucruri? Conştiinţa i le-a spus, ca martor din partea lui Dumnezeu. Oamenii au rămas şocaţi de această declaraţie. Li se părea nedreaptă sentinţa de a-l arunca în mare pe acel călător care îşi plătise şi el biletul de călătorie. De aceea s-au rugat strigând spre Domnul şi cerându-I iertare pentru sângele nevinovatului Iona. Aşa vedeau ei lucrurile în acel moment potrivit cu mărturisirea pe care le-o făcuse Iona. Dumnezeu însă vedea altfel lucrurile. Asta nu înseamnă că marinarii respectivi n-aveau niciun păcat sau că ei nu aveau nevoie, în egală măsură, de Dumnezeul lui Iona. Iona este aruncat în mare şi furtuna se potoleşte faţă de marinari şi faţă de toţi călătorii aflaţi pe acea ambarcaţiune. Iona a fost astfel pedepsit pentru păcatul fugii de Dumnezeu, iar Dumnezeu a fost proslăvit în faţa acelor păgâni care I-au adus jertfe şi I-au făcut fiecare anumite juruinţe. Scăparea lui Iona, în primă fază, a fost sinceritatea cu care şi-a mărturisit păcatul asumându-şi pe deplin responsabilitatea şi pedeapsa pentru ceea ce făcuse. Neascultarea sa de Dumnezeu a pus în pericol vieţile altor oameni. Oare nu este exact aşa şi cu noi când nu ne facem datoria şi nu vestim Evanghelia mântuirii celor păcătoşi? !