text Devotionale

RUGĂCIUNEA PENTRU ÎNŢELEPCIUNE

de Corneliu Livanu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu

1 Regi 3.5-9 La Gabaon, Domnul S-a arătat în vis lui Solomon şi Dumnezeu i-a zis: „Cere ce vrei să-ţi dau.” Solomon a răspuns: „Tu ai arătat o mare bunăvoinţă faţă de robul Tău, David, tatăl meu, pentru că umbla înaintea Ta în adevăr, în dreptate şi în curăţie de inimă faţă de Tine; i-ai păstrat această mare bunăvoinţă şi i-ai dat un fiu, care stă pe scaunul lui de domnie, cum se vede astăzi. Acum, Doamne Dumnezeul meu, Tu ai pus pe robul Tău să împărăţească în locul tatălui meu, David; şi eu nu sunt decât un tânăr, nu sunt încercat. Robul Tău este în mijlocul poporului pe care l-ai ales, popor foarte mare, care nu poate fi nici socotit, nici numărat, din pricina mulţimii lui. Dă, dar, robului Tău o inimă pricepută, ca să judece pe poporul Tău, să deosebească binele de rău! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta aşa de mare la număr! ?”

De trei ori foloseşte tânărul rege Solomon, în rugăciunea sa, expresia „robul Tău” referindu-se la sine. Aceasta era o dovadă a smereniei sale înaintea Domnului. El dă dovadă şi de mult respect pentru memoria tatălui său David constatând că Dumnezeu l-a tratat cu o mare bunăvoinţă pentru stilul său de viaţă bazat pe adevăr, dreptate şi curăţie de inimă. Auto-evaluarea cinstită pe care şi-o face regele Solomon înaintea lui Dumnezeu este una foarte realistă şi necesară. El nu se consideră apt prin sine însuşi să conducă un popor atât de mare cum era poporul Israel. Solomon nu era decât un tânăr neîncercat şi fără experienţă în arta şi ştiinţa conducerii. De aceea el se mărgineşte în a-I cere Domnului „o inimă pricepută” care să-i permită să judece cu dreptate pe cei care vor apela la medierea sa ca judecător. În această calitate de mare cinste şi responsabilitate el nu-şi doreşte să facă decât binele, deosebindu-l de rău. Această rugăciune simplă şi la obiect a fost plăcută lui Dumnezeu pentru că regele Solomon n-a cerut pentru sine bogăţie sau viaţă lungă, sau moartea vrăjmaşilor săi, ci a cerut pur şi simplu o inimă înţeleaptă şi pricepută. Această cerere seamănă cu rugăciunea lui Moise din Ps. 90.12: „Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să primim o inimă înţeleaptă.” Apostolul Iacov, fratele Domnului, presupune în Epistola sa Sobornicească la capitolul 1, versetul cinci, că nu trebuie să fii neapărat rege, ca Solomon, ca să constaţi în dreptul tău lipsa înţelepciunii lui Dumnezeu: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.” Solomon a îndeplinit această condiţie şi a primit de la Dumnezeu priceperea şi înţelepciunea ca împărat al lui Israel. Cum stau însă lucrurile cu noi atunci când cerem înţelepciune de la Domnul? Suntem noi gata s-o şi primim şi s-o folosim în viaţa de fiecare zi pentru slava lui Dumnezeu?

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise