text Devotionale

SERIOZITATEA ÎN UMBLAREA CU DUMNEZEU

de Fundația S.E.E.R.
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm și să ne întoarcem la Domnul.” (Plângerile lui Ieremia 3:40)

Când te rogi: „Doamne, fă-mă un om mai bun,” care sunt domeniile specifice în care vrei să te schimbi, să crești și să te maturizezi? Ca să fii sincer cu Dumnezeu, trebuie să dai răspuns următoarelor întrebări, la care gândește-te cu mare grijă și într-o atitudine de rugăciune: 1) Sunt eu cinstit și am un comportament ireproșabil în toate situațiile financiare în care sunt implicat? Asta include și dăruirea zeciuielii din venitul tău. 2) Mă plasez eu în situații nepotrivite (cu privire la relațiile intime), sau mă expun unor imagini dăunătoare? 3) Petrec eu destul timp cu familia, și pot ei spune lucrul acesta despre mine? 4) Spun eu adevărul chiar și atunci când lucrul acesta îmi aduce suferință și critici? 5) Mi-e ușor să recunosc: „Am greșit! Îmi pare sincer rău! Îmi cer scuze! Iartă-mă!”? sau: port eu pică altora? 6) Compromit cu bună știință vreun domeniu din viața mea, și refuz să mă confrunt cu rezultatele faptelor mele? 7) Mi-am format cumva obiceiuri care dăunează sănătății mele, locului meu de muncă, familiei mele sau umblării mele cu Hristos? 8) Sunt eu o persoană mândră, egoistă sau arogantă? 9) Mi-am asumat eu meritul pentru ceea ce au făcut alții și pentru care ei ar fi trebuit să primească răsplata? 10) Am eșuat eu la capitolul mărturisirii față de o persoană care ar fi trebuit să-mi cunoască greșelile? 11) Am fost eu insensibil sau abuziv față de cei dragi ai mei? 12) Petrec eu suficient timp în rugăciune și în Cuvântul lui Dumnezeu? „Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm, și să ne întoarcem la Domnul.” Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: dă dovadă de seriozitate în umblarea ta cu Dumnezeu!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise